Rusia ducea lupte intense, sâmbătă, împotriva a mii de trupe ucrainene care au pătruns 20 km de la graniţă în interiorul regiunii Kursk, după cel mai mare atac al Ucrainei asupra teritoriului suveran rus de la începutul războiului în 2022, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Forţele ucrainene au forţat graniţa rusă marţi dimineaţă şi au cucerit unele părţi vestice ale regiunii Kursk din Rusia, un atac surpriză care ar putea avea ca scop obţinerea unei pârghii în eventuale discuţii de încetare a focului după alegerile din SUA.

Sprijinite de roiuri de drone şi focuri de artilerie grea, unităţile ucrainene s-au mişcat rapid pentru a lua o fărâmă din vestul teritoriului rusesc de lângă graniţă, în timp ce unităţile de sabotaj au pătruns mai adânc în Rusia, potrivit bloggerilor de război ruşi.

"Forţele armate continuă să respingă tentativa de invazie a forţelor armate ucrainene", a declarat sâmbătă Ministerul rus al Apărării, adăugând că luptele intense s-au concentrat în jurul Malaia Loknia, Olgovka şi Ivaşkovskoe, aşezări aflate la 10-20 km în interiorul Rusiei.

Într-un semn al gravităţii situaţiei, Rusia a impus sâmbătă un regim de securitate strict în trei regiuni de frontieră, iar Belarusul a declarat că a respins ceea ce consideră a fi un atac major cu drone din partea Ucrainei.

Preşedintele Vladimir Putin a catalogat atacul ucrainean drept o provocare majoră şi, deşi generalul de top al Rusiei, Valeri Gherasimov, a declarat miercuri că incursiunea Ucrainei a fost oprită, Rusia nu a reuşit până acum să împingă forţele ucrainene înapoi peste graniţă.

Sâmbătă, bloggeri militari ruşi au declarat că situaţia s-a stabilizat după ce Rusia a trimis în grabă forţe pentru a opri avansul surpriză, deşi au afirmat că Ucraina îşi consolidează rapid forţele, la rândul ei.

Atacul ucrainean i-a determinat pe unii de la Moscova să se întrebe de ce Ucraina a reuşit să străpungă regiunea Kursk atât de uşor. "O operaţiune militară la scară largă este în curs de desfăşurare împotriva unui inamic foarte serios care cu siguranţă nu sunt idioţi", a declarat Iuri Podoliaka, un popular blogger militar pro-rus de origine ucraineană. El a declarat că aviaţia rusă a salvat situaţia, lovind zeci de unităţi ucrainene invadatoare, dar a mai spus că trebuie spus adevărul despre gravitatea situaţiei.

CU GÂNDUL LA SPRIJINUL SUA

Luptele din jurul oraşului Sudja au loc într-un moment crucial al războiului: Kievul este îngrijorat că sprijinul SUA ar putea slăbi dacă republicanul Donald Trump câştigă alegerile prezidenţiale din noiembrie. Trump a declarat că va pune capăt războiului şi atât Rusia, cât şi Ucraina sunt dornice să obţină cea mai puternică poziţie de negociere posibilă pe câmpul de luptă.

Ucraina doreşte să imobilizeze forţele ruse, care controlează 18% din teritoriul său, arătând în acelaşi timp Occidentului că încă poate organiza operaţiuni militare majore care să afecteze Rusia, chiar dacă este puţin probabil ca frontul Kursk să schimbe rezultatul războiului.

Ucraina nu a comentat direct atacul, dar o înregistrare video postată de mass-media ucrainene ar arăta soldaţi ucraineni care controlează o instalaţie de măsurare a gazului în oraşul de frontieră Sudja, unde gazul natural rusesc intră în Ucraina pentru a tranzita teritoriulspre Europa.

Relatări din surse ruseşti au afirmat că Ucraina deţine controlul asupra unor zone din Sudja. Sâmbătă, gazul încă curgea prin conductă.

Unele rapoarte au afirmat că forţele ucrainene se îndreaptă spre centrala nucleară Kursk, care furnizează o mare parte din energia electrică din sudul Rusiei. Aceasta are în total şase reactoare, două oprite, două în construcţie şi două operaţionale.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.