Rusia a impus sâmbătă un regim de securitate cuprinzător în trei regiuni de frontieră, în timp ce Moscova şi-a mobilizat forţele pentru a contracara cel mai mare atac al Ucrainei asupra teritoriului suveran rus de la începutul războiului din 2022, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Aleksandr Bortnikov, directorul Serviciului Federal rus de Securitate (FSB), a ordonat impunerea unui regim antiterorist în regiunile Kursk, Briansk şi Belgorod - care au o suprafaţă totală de aproape 92.000 km pătraţi.

"Regimul de la Kiev a făcut o încercare fără precedent de a destabiliza situaţia într-o serie de regiuni ale ţării noastre", a declarat Comitetul Naţional Antiterorism, adăugând că au existat victime civile.

În esenţă, măsurile conferă serviciilor de securitate puteri extinse pentru a închide o zonă, inclusiv controlul asupra comunicaţiilor şi limitarea unei serii de libertăţi obişnuite. Mii de civili au fost evacuaţi din regiunea Kursk.

Forţele ucrainene au forţat graniţa rusă marţi dimineaţă şi au înaintat în unele părţi vestice ale regiunii Kursk din Rusia, un atac surpriză care ar putea avea ca scop obţinerea unei pârghii în posibilele discuţii de încetare a focului după alegerile din SUA.

Preşedintele Vladimir Putin a catalogat incursiunea drept o provocare majoră şi, deşi generalul de top al Rusiei, Valeri Gherasimov, a declarat miercuri că incursiunea Ucrainei a fost oprită, Rusia nu a reuşit până acum să împingă forţele ucrainene înapoi peste graniţă.

"Inamicul a fost oprit până acum - dar asta nu înseamnă că totul este liniştit acolo: se duc lupte serioase acolo", a declarat Andrei Guruliov, un general locotenent care a servit în forţele sovietice şi ruse şi care este acum deputat al partidului de guvernământ.

Bloggerii militari ruşi au declarat că situaţia s-a stabilizat după ce Rusia a trimis în grabă forţe pentru a opri avansul ucrainean surpriză, deşi au spus că Ucraina îşi consolidează rapid forţele şi că au loc lupte intense.

Atacul ucrainean asupra Rusiei i-a determinat pe unii de la Moscova să se întrebe de ce Ucraina a reuşit să pătrundă atât de uşor în regiunea Kursk.

Ucraina nu a comentat direct atacul, însă o înregistrare video postată de mass-media ucraineană ar arăta soldaţi ucraineni care controlează o instalaţie de măsurare a gazului din oraşul de frontieră Sudja, unde gazul natural rusesc intră în Ucraina pentru a-şi continua drumul spre Europa.

Reuters nu a putut verifica înregistrarea video, dar şi relatări din surse ruseşti au afirmat că Ucraina deţine controlul asupra unor zone din Sudja.

Unele surse au afirmat că forţele ucrainene se îndreaptă spre centrala nucleară Kursk, care furnizează o mare parte din energia electrică din sudul Rusiei. Aceasta are în total şase reactoare, două oprite, două în construcţie şi două operaţionale. Guvernatorul interimar al regiunii Kursk, Aleksei Smirnov, a declarat că resturi de dronă au căzut pe o substaţie electrică de lângă Kurceatov, oraşul care deserveşte centrala nucleară Kursk.

Şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică a ONU a remarcat "activitatea militară semnificativă" din zonă şi a făcut apel la reţinere. Diplomaţii ruşi de la Viena au spus AIEA că au fost găsite fragmente, posibil de la rachete doborâte, deşi nu există nicio dovadă a unui atac asupra centralei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.