Qatarul va înceta să mai încerce să medieze un acord de încetare a focului în Gaza până când Hamas şi Israel nu vor arăta o „dorinţă sinceră” de a reveni la masa negocierilor, a declarat sâmbătă pentru Reuters un oficial informat cu privire la această chestiune, ceea ce constituie cel mai mare eşec al eforturilor de a ajunge la un armistiţiu de la începutul războiului.
Ţara din Golf a ajuns, de asemenea, la concluzia că biroul politic al Hamas din Doha „nu îşi mai serveşte scopul”, a adăugat oficialul, într-o lovitură pentru gruparea militantă palestiniană ai cărei lideri de top au fost asasinaţi de Israel.
Qatarul, alături de Statele Unite şi Egipt, a jucat un rol major în rundele de discuţii, până acum fără rezultat, pentru a intermedia o încetare a focului în războiul de peste un an din Gaza. Ultima rundă de discuţii, de la jumătatea lunii octombrie, nu a dus la încheierea unui acord, Hamas respingând o propunere de încetare a focului pe termen scurt.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Qatarul a spus încă de la începutul conflictului că poate media doar atunci când ambele părţi demonstrează un interes real în găsirea unei soluţii”, a declarat oficialul, adăugând că Qatarul a notificat Hamas, Israelul şi administraţia SUA cu privire la decizia sa.
Washingtonul a comunicat Qatarului că prezenţa Hamas în Doha nu mai este acceptabilă în săptămânile care au urmat respingerii de către gruparea militantă palestiniană a celei mai recente propuneri de încetare a focului şi de încheiere a unui acord privind ostaticii, a declarat vineri un oficial american.
CITEȘTE ȘI SUA cer Qatarului să nu mai găzduiască oficiali ai Hamas
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.