Premiul pentru Economie, cel mai recent dintre Premiile Nobel, a fost decernat economiştilor Daron Acemoglu, Simon Johnson şi James A. Robinson pentru lucrările lor ”privind modul în care se formează instituţiile şi afectează prosperitatea”, anunţă luni Academia Regală de Ştiinţe a Suediei, relatează AFP.
Daron Acemoglu, un americano-turc, este profesor la MIT, la fel ca Simon Johnson, un economist americano-britanic.
James A. Robinson, un american, predă la Universitatea din Chicago.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Prin lucrările lor, laureaţii ”au demonstrat importanţa instituţiilor societale pentru prosperitatea unei ţări. Societăţile în care statul de drept este slab şi în care instituţile exploatează populaţia nu generează creştere (economică) şi nici schimbări pozitive. Cercetările laureaţilor ne ajută să înţelegem de ce”, precizează într-un comunicat Academia.
Cei trei economişti sunt recompensaţi după americanca Claudia Goldin în 2023, laureată cu privire la lucrările sale privind locul femeilor în piaţa muncii şi veniturile acestora.
Claudia Goldin a fost recompensată pentru că a ”făcut să ne avanseze înţelegerea situaţiei femeilor pe piaţa muncii”.
Ea este una dintre foarte puţinele femei - trei din 93 de laureaţi în 55 de ani - distinsă, după compatrioata sa Elinor Ostrom (2009) şi francezo-americanca Esther Duflo (2019).
Premiul Economiei - care nu a fost prevăzut în testamentul lui Alfred Nobel - a fost creat de către Banca centrală a Suediei ”în memoria” intentatorului.
El s-a adăugat în 1969 celor cinci recompense tradiţionale - medicină, fizică, chimie, literatură şi pace -, motiv pentru care este numit de către criticii săi ”falsul Nobel”.
Acest premiu încheie sezonul din 2024, care a promovat inteligenţa artificială (AI) în Nobelurile pentru Fizică şi pentru Chimie şi grupul japonez Nihon Hidankyo, angajat împotriva armei nucleare, distins cu Nobelul pentru Pace.
Nobelul pentru Literatură i-a fost decernat sud-coreencei Han Kan - singura femeie recompensată în 2024 -, iar Nobelul pentru Medicină le-a fost atribuit americanilor Ambros şi Ruvkun pentru lucrări în domeniul reglementării genelor.
Laureaţii primesc un cec de 11 milioane de coroane (920.000 euros), împărţit în cazul laureaţilor multipli.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.