Prim-ministrul irakian Moustafa al-Kazimi a făcut apel la „calm” după ce a scăpat nevătămat în urma unei „tentative de asasinat”, în noaptea se sâmbătă spre duminică, cu o „dronă capcană” care a vizat reşedinţa sa de la Bagdad, o nouă escaladă în criza care taversează Irakul. Statele Unite au condamnat „un act aparent terorist” contra „inimii statului irakian”, scrie AFP.
Acest atac este primul care vizează reşedinţa lui Kazimi, la putere din mai 2020. Are loc într-un moment în care partidele negociază în vederea formării de coaliţii parlamentare pe baza rezultatelor preliminare ale alegerilor din 10 octombrie.
Alianţa Cuceririi, vitrină politică a Hachd al-Chaabi, o influentă coaliţie de foşti paramilitari pro-Iran, denunţă o „fraudă” electorală. Unii partizani ai Hachd îl acuză pe Kazimi de „complicitate” la această „escrocherie”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Atacul contra reşedinţei lui Kazimi, situată în Zona Verde, nu a fost revendicat imediat. Potrivit unei surse de securitate, „două gărzi de corp au fost rănite”, fără a se cunoaşte gravitatea rănilor lor.
Pe Twitter, Moustafa al-Kazimi a făcut apel la „calm şi reţinere din partea tuturor pentru binele Irakului”.
„Reşedinţa mea a fost ţinta unei agresiuni laşe. Dumnezeu fie lăudat, sunt bine, precum şi cei care lucrează cu mine”, a declarat el într-un scurt videoclip. „Rachetele şi dronele laşe nu construiesc naţiuni”.
Potrivit biroului său, acestă „tentativă de asasinat ratată a avut loc cu ajutorul unei drone capcană”.
După atac, forţele de securitate au fost desfăşurate în număr mare în interiorul Zonei Verzi şi în jur, potrivit unei surse de securitate.
Ofensivele contra Zonei Verzi sunt recurente şi au vizat adesea ambasada americană.
„Suntem liniştiţi să aflăm că prim-ministrul este nevătămat. Acest act aparent terorist, pe care îl condamnăm cu fermitate, a vizat inima Statului irakian”, a afirmat, într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat Ned Price. „Suntem în contact strâns cu forţele de securitate irakiene însărcinate să respecte suveranitatea şi independenţa Irakului şi am oferit asistenţă în ancheta lor privind acest atac”, a adăugat el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.