Un fost inginer american de origine palestiniană de la Meta, Ferras Hamad, a dat în judecată compania, pe care o acuză de părtinire în gestionarea conţinutului referitor la Războiul din Fâşia Gaza, afirmând că l-a dat afară din cauză că a încercat să repare erori care ştergeau postări pe Instagram ale palestinienilor, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ferras Hamad, care făcea parte din echipa de învăţare automată a Meta din 2021, a dat gigantul reţelelor de socializare în judecată într-un tribunal statal din California cu privire la discriminare, concediere abuzivă şi alte fapte condamnabile la concedirea sa, în februarie.

El acuză în plângere Meta de un model de părtinire împotriva palestinienilor, de ştergerea comunicărilor interne din companie care evocau moartea unor rude în Fâşia Gaza şi de faptul că a anchetat intern cu privire la folosirea emojiului steagului palestinian.

Meta nu a anchetat angajaţi care au postat steaguri emoji ale Israelului sau Ucrainei în contexte asemănătoare, se arată în plângere.

Contactată de Reuters, Meta nu a comentat imediat acuzaţiile lui Hamad.

Acuzaţiile lui Hamad reflectă critici vechi ale unor organizaţii de apărarea drepturilor omului cu privire la modul în care Meta moderează conţinuturi postate pe platformele sale în legătură cu Israelul şi teritoriile palestiniene şi ale unei anchete externe a companiei comandată în 2021.

Războiul a început în Fâşia Gaza după ce activişti Hamas au atacat la 7 octombrie în sudul Israelului, omorând 1.200 de persoane şi luând ostatice alte 250, potrivit unor bilanţuri israeliene.

Israelul a lansat ca represalii o ofensivă în Fâşia Gaza, în care au fost ucise peste 36.000 de persoane, potrivit unor oficiali din enclavă, şi care a declanţat o criză umanitară.

De la începutul războiului, la 7 octombrie, Meta a fost acuzată de ştergerea mesajelor de susţinere a palestinienilor care trăiesc în război.

Aproximativ 200 de angajaţi ai Meta au denunţat acest lucru într-o scrisoare deschisă adresată CEO-ului Mark Zuckerberg şi altor conducători în 2024.

Hamad susţine că pare să fi fost concediat în urma unui incident în decembrie implicând o procedură de urgenţă concepută să rezolve probleme grave ale platformelor companiei, denumită ”eveniment de site” (SEV) în cadrul Meta.

El arată în plângere că a constatat nereguli de procedură în gestionarea unui SEV referitor la restricţii ale conţinutului postat de personalităţi palestiniene pe Instagram care au împiedicat postările să apară în căutări şi fluxuri.

Într-un caz, se arată în plângere, a constatat că un video scurt postat de fotojurnalistul palestinian Motaz Azaiza a fost clasificat în mod greşit drept pornografic, în pofida faptului că arăta o clădire distrusă în Fâşia Gaza.

Hamad arată că a primit îndrumări contradicotrii de la alţi angajaţi cu privire la statutul SEV-ului şi cu privire la faptul dacă era autorizat sau nu să ajute la soluţionarea acestuia, în pofida faptului că a lucrat la SEV-uri sensibile asemănătoare anterior, inclusiv privind Ucraina, Fâşia Gaza şi Israel.

Managerul său a confirmat ulterior în scris că SEV-ul respectiv făcea obiectul muncii sale, precizează el.

În ianuarie, după ce un reprezentant Meta i-a spus că era anchetat, Hamad a depus o plângere internă cu privire la discriminare, iar după doar câteva zile a fost concediat, precizează el.

Hamad precizează că Meta i-a spus că l-a concediat din cauză că a încălcat o politică care le interzice angajaţilor să lucreze la probleme ale unor conturi ale unor persoane pe care le cunosc personal, referindu-se la fotojurnalistul Azaiza.

El subliniază că nu are nicio legătură personală cu Azaiza.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.