Principala insulă din Indonezia, Java, a fost din nou zguduită sâmbătă de un seism, de magnitudine 6, provocând moartea a cel puţin şapte persoane în regiunea Malang (est), potrivit ultimului bilanţ anunţat de autorităţi, scrie AFP.
Epicentrul cutremurului, care a avut loc după-amiază, a fost la 45 de kilometri de Malang, o aglomerare de aproape 3 milioane de locuitori.
Seismul, înregistrat la o adâncime de 82 de kilometri, a dus la importante pagube la sute de locuinţe, precum şi numeroase clădiri publice.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Potrivit ultimelor informaţii, şapte persoane au fost găsite decedate, două au fost grav rănite şi zece au răni mai puţin grave", a detaliat purtătorul de cuvânt al Agenţiei naţionale de gestionare a catastrofelor, Raditya Jati.
Mai multe sate din zonă au fost evacuate, a adăugat el.
Imaginile difuzate au arătat un plafon prăbuşit într-un spital, precum şi resturi pe podeaua Parlamentului local din Blitar, în sud-vestul regiunii Malang.
Această nouă catastrofă naturală are loc în momentul în care ţara a fost afectată de un violent uragan care a lovit estul arhipelagului, provocând moartea a 200 de persoane.
Indonezia se confruntă în mod regulat cu cutremure sau erupţii vulcanice din cauza poziţiei pe "Cercul de foc" al Pacificului, unde plăcile tectonice intră în coliziune.
În 2018, insula Lombok şi cea vecină Sumbawa au fost lovite de un violent seism, în urma căruia au murit peste 550 de persoane.
În acelaşi an, un alt seism cu magnitudine 7,5 a provocat un tsunami care a lovit Palu, pe insula Sulawesi. Au murit sau au dispărut 4.300 de oameni.
Insula Java a fost afectată de un seism cu magnitudine 6,3 în 2006, în apropiere de oraşul Yogyakarta (centru), provocând în jur de 6.000 de morţi şi zeci de mii de răniţi.
Un an mai târziu, un sesim cu magnitudine 8,7 care a lovit Sumatra, în mod frecvent afectată, a dus la moartea a 900 de persoane şi rănirea a 6.000.
Dar ţara rămâne marcată de cutremurul din 26 decembrie 2004, cu magnitudine 9,1 în largul Sumatrei, care a provocat un important tsunami. Au murit 220.000 de oameni în toate regiunea. Este vorba despre cele mai grave catastrofe naturale înregistrate vreodată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.