Celebrul bucătar-şef britanic Gordon Ramsay dezvăluie că a fost victima unui grav accident de bicicletă în Statele Unite şi îndeamnă, într-un mesaj video postat pe reţele de socializare la purtarea căştii de protecţie pe bicicletă, relatează BBC News.
Gordon Ramsay povesteşte într-o întegistrare video difuzată sâmbătă pe Twitter cum i-a salvat casca de protecţie viaţa.
An important #FathersDay message from me…WEAR A HELMET ! This week I had a bad accident while riding my bike in CT. I'm doing ok and I’m thankful for all the doctors, nurses and staff at @LMHospital who looked after me but most thankful for my helmet that saved my life. Be Safe pic.twitter.com/UMjaoXGpkc
— Gordon Ramsay (@GordonRamsay) June 15, 2024
”AM NOROC SĂ FIU AICI”
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El se adresează în mod direct la cameră, iar mâna stângă îi tremută uşor.
”Aş vrea să vă împărtăşesc un mesaj important. Ştiţi cât de mult îmi place ciclismul, Ironman, triatlonul, ş.a.m.d.. Din nefericire, săptămâna asta am avut un accident grav, care m-a mişcat profund”, dezvăluie bucătarul-şef în vârstă de 50 de ani, cunoscut prin emisiunile sale televizate ”Hell’s Kitchen” sau ”Ramsay's Kitchen Nightmares”.
”Ca să fiu cinstit, am noroc să fiu aici”, subliniază el.
În această înregistrare video, Gordon Ramsay profită de ocazie pentru a lîuda ”munca incredibilă” a ”chirurgilor traumatologi, medicilor şi infirmierilor” de la Spitalul Lawrence and Memorial, care l-a preuat.
El îşi dezvăluie, cu o uşoară grimasă de durere, rana - o vânătaie de culoare violetă în stânga.
”PURTAŢI O CASCĂ”
”Sincer, trebuie să purtaţi o cască!”, cere Ramsey.
”Nu contează lungimea drumului şi faptul că ele costă bani, Căştile sunt cruciale”, subliniază el.
Gordon Ramsay insistă că această măsură se aplică şi copiilor.
”Dacă n-aş fi purtat cască, n-aş fi aici, acum”, insistă bucătarul-şef.
După ce urează o Ziua tatălui fericită, Ramsey face un ultim apel - ”purtaţi o cască!”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.