Trump le-a transmis protestatarilor care au pătruns în Capitoliu "Fără violenţă!". Poliţia Capitoliului a cerut întăriri pe măsură ce demonstranţii au pătruns în clădire. Protestatarii au ajuns pe balcon, cu steaguri şi au strigat "SUA" şi "Stop furtului", potrivit BBC.
Un purtător de cuvânt al Department of Homeland Security a spus că membrii Serviciului Secret şi al Serviciului de protecţie Federal sunt pregătiţi să ofere asistenţă.
Ministerul Apărării nu a decis încă dacă să trimită Garda Naţională pentru a sprijini forţele de ordine locală.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cei care au intrat în clădire au încălcat legile federale şi ar putea fi puşi sub acuzare.
Poliţia Capitoliului i-a reţinut pe câţiva dintre protestatari pe măsură ce continuau să pătrundă în clădire.
Unii demonstranţi au ajuns până în sala Senatului, căţărându-se pe ziduri, moment în care poliţiştii au scos armele.
O persoană a fost rănită în interiorul Capitoliului.
O persoană a fost evacuată din Capitoliu după ce a fost împuşcată. Potrivit CNN, este vorba despre o femeie care se află în stare critică după ce a fost împuşcată în piept.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...