Preşedintele american Joe Biden a avertizat, într-un discurs de adio rostit miercuri, cu privire la o „oligarhie care se conturează” în cadrul primei puteri mondiale, cu doar câteva zile înainte ca Donald Trump să revină la Casa Albă cu sprijinul patronilor din domeniul tehnologiei.
În ultimul său discurs către naţiune, liderul democrat a avertizat, de asemenea, cu privire la o „concentrare periculoasă a puterii în mâinile unor oameni ultra-bogaţi”, scrie AFP.
Biden va preda luni puterea rivalului său republican conservator Donald Trump, care s-a aliat cu cel mai bogat om din lume, Elon Musk, printre alţi lideri din domeniul tehnologiei de vârf.
Preşedintele demisionar, în vârstă de 82 de ani, a avertizat cu privire la „consecinţele periculoase în cazul în care abuzul lor de putere va rămâne necontrolat”.
"În prezent, în America se conturează o oligarhie (a cărei) ultra-bogăţie, putere şi influenţă reprezintă o ameninţare reală la adresa întregii noastre democraţii, a drepturilor noastre fundamentale şi a libertăţilor noastre”, a declarat Biden într-un discurs foarte sumbru.
De asemenea, el a avertizat împotriva „avalanşei de dezinformare” sub care sunt „îngropaţi” concetăţenii săi şi care riscă să conducă la un „abuz de putere”.
El nu i-a menţionat pe Donald Trump, pe principalul său susţinător Elon Musk sau pe şeful Meta, Mark Zuckerberg.
Joe Biden a denunţat „forţele puternice” care ameninţă progresul în lupta împotriva schimbărilor climatice, „o ameninţare existenţială care nu a fost niciodată mai clară”, citând catastrofe naturale precum incendiile în curs de desfăşurare din Los Angeles şi uraganul din Carolina de Nord din toamna anului trecut.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.