Preşedintele Volodimir Zelenski s-a întâlnit joi cu preşedintele Klaus Iohannis, în marja summitului Comunităţii Politice Europene din Republica Moldova, iar liderul de la Kiev a mulţumit întregului popor român pentru solidaritatea cu Ucraina şi i-a transmis omologului de la Bucureşti „recunoştinţa specială” pentru „contribuţia personală” la susţinerea Ucrainei şi la „consolidarea capacităţilor de apărare a acesteia”, informează Ambasada Ucrainei la Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Volodimir Zelenski a subliniat importanţa faptului că România a oferit adăpost temporar cetăţenilor ucraineni care au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele ca urmare a războiului agresiv declanşat de Rusia. Liderii au discutat despre paşii următori în asistenţa acordată de România Ucrainei pentru a contracara invazia rusă, inclusiv despre consolidarea politicii de sancţiuni internaţionale şi aducerea Rusiei în faţa justiţiei pentru crimele de război comise pe teritoriul ţării noastre”, se arată într-o postare pe Facebook a Ambasadei Ucrainei la Bucureşti.

„Părţile au subliniat importanţa creşterii sprijinului acordat Ucrainei pe drumul său către UE şi NATO”, iar semnarea de către cei doi şefi de stat a unei declaraţii de susţinere a integrării euro-atlantice a Ucrainei „a reprezentat o dovadă a acestei poziţii clare din partea României”, subliniază reprezentanţa diplomatică a Kievului.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
CITEȘTE ȘI Şeful statului Klaus Iohannis şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au semnat, joi, o declaraţiei comună cu privire la integrarea euroatlantică a Ucrainei

„Semnarea acestui document este un pas important înaintea summitului NATO din iulie de la Vilnius”, a arătat Volodimir Zelenski.

CITEȘTE ȘI Bloomberg: Franţa şi Germania au păreri diferite în legătură cu planul pentru Ucraina de aderare la NATO. Ce i s-ar putea oferi Kievului la summitul de la Vilnius

„O atenţie deosebită a fost acordată punerii în aplicare a Formulei de pace propuse de preşedintele Ucrainei ca bază pentru asigurarea unei păci durabile şi juste pe continent şi pentru restabilirea ordinii mondiale”, menţionează Ambasada ucraineană.

De asemenea, în timpul convorbirilor pe care le-au avut, cei doi lideri au făcut un schimb de opinii cu privire la „chestiuni de actualitate ale cooperării bilaterale, în special în domeniile comerţului şi logisticii”, precum şi la cooperarea în sfera umanitară, a precizat reprezentanţa diplomatică a Kievului.

România face parte dintre cele cinci ţări vecine cu Ucraina care au obţinut de la Comisia Europeană interzicerea importurilor de cereale ucrainene, ca urmare a destabilizării pieţei interne. În prezent, pe teritoriul României este permis doar tranzitul produselor ucrainene. Clauza de salvgardare a Comisiei Europene ar urma să expire la 5 iunie, dar foarte probabil ea va fi prelungită, spre nemulţumirea Ucrainei. 

CITEȘTE ȘI Ungaria cere UE să prelungească restricţiile la importurile de cereale din Ucraina cel puţin până la sfârşitul anului 2023

Pe de altă parte, o problemă în cooperarea bilaterală a apărut odată cu intenţia Ucrainei de a mări adâncimea canalului Bâstroe, o chestiune care se discută la nivelul Comisiei Europene.

CITEȘTE ȘI Kievul reia ideea de a adânci şi mai mult canalul Bâstroe ca să extindă rutele de export pentru cereale

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.