Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, care a recunoscut că fetiţa de 11 ani din Ilfov a cărei dispariţie fusese anunţată prin mesaje Ro-Alert, se afla la locuinţa sa, a fost reţinut, fiind acuzat de agresiune sexuală. Ulterior, el a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
UPDATE - Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Evenimente
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Potrivit unor surse judiciare, el a declarat că nu va contesta măsura.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au anunţat, sâmbătă, că au început urmărire penală faţă de bărbatul care vineri a anunţat autorităţile că fetiţa de 11 ani, dată dispărută inclusiv prin mesaje Ro-Alert, se află la locuinţa sa. Bărbatul, care are aproximativ 50 de ani, este acuzat de agresiune sexuală.
”S-a reţinut că la data de 4.08.2023, în intervalul orar 11:00-18:50, inculpatul a luat-o pe persoana vătămată minoră, dată în urmărire ca urmare a dispariţiei sale, la locuinţa sa din municipiul Bucureşti, sector 1, perioadă în care a întreţinut acte de natură sexuală prin aceea că a atins-o şi mângâiat-o în zonele intime, anume pe sâni, picioare, fese şi spate, respectiv că a sărutat-o pe gât”, au informat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Procurorii au sesizat instanţa de judecată, solicitând emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele bărbatului.
Surse judiciare au declarat pentru Neews.ro că bărbatul deţine o tarabă în Sectorul 1, la care vinde diverse bunuri. Copila dată dispărută s-a apropiat de el, pentru a vedea ce vinde, iar astfel, bărbatul a luat-o şi a dus-o la el acasă. După apariţia mesajelor care anunţau dispariţia fetiţei, bărbatul a anunţat că minora se afla la locuinţa lui.
Vineri, o fată de 11 ani care a plecat de acasă, din judeţul Ilfov, a fost căutată de poliţişti, ea fiind văzută la o adresă din Sectorul 2 al Capitalei. Totodată, a fost solicitat sprijinul cetăţenilor, prin mesaj Ro-Alert.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...