Poliţiştii şi procurorii au făcut pecheziţii în judeţele Arad şi Mehedinţi, la trei persoane suspectate de contrabandă. Cei vizaţi ar fi introdus tutun şi ţigări în ţară, cu un singur transport fiind produs un prejudiciu statului de peste 4,7 milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”La data de 23.04.2025, organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară, unul pe raza judeţului Mehedinţi şi altul pe raza judeţului Arad la trei persoane cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată (...), unul dintre suspecţi fiind cercetat şi pentru săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare”, a transmis, miercuri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara.

Procurorii precizează că ancheta a pornit în noiembrie 2024, când ”un suspect a introdus pe teritoriul României, cu ajutorul soţiei sale, autotrenul format din cap tractor şi semiremorcă încărcat cu 672 baxuri care conţineau ţigarete provenite din contrabandă (336.000 pachete ţigări) şi 147,8 kg tutun vrac”.

”Acesta împreună cu autori necunoscuţi au organizat şi desfăşurat activităţi de transport, preluare, deţinere, depozitare, încărcare şi descărcare a ţigaretelor provenite din contrabandă, iar în momentul preluării şi descărcării ţigaretelor provenite din contrabandă în proximitatea unor hale situate în localitatea Becicherecu Mic, în data de 15.11.2024, în jurul orei 04:00, autorii necunoscuţi, printre care şi un suspect identificat, au fost depistaţi în flagrant de către organele de poliţie, însă au reuşit să fugă pe un câmp, abandonând ţigaretele provenite din contrabandă şi tutunul vrac în autotren şi o autoutilitară”, au precizat procurorii.

Aceştia explică faptul că unul dintre suspecţi a raportat camionul ca fiind furat, inducând în eroare autorităţile, deşi s-a deminstrat că ştia că autotrenul a fost introdus ilegal în ţară şi descărcat.

”Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului este în cuantum de 4.776.670 lei, iar la data de 22.04.2025 au fost instituite măsuri asiguratorii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale celor trei suspecţi până la concurenţa sumei de 4.800.000 lei în vederea reparării pagubei produse şi pentru garantarea plăţii cheltuielilor judiciare, fiind identificate şi indisponibilizate 5 imobile, 9 autoturisme şi sumele de bani existente în 17 conturi bancare şi depozite”, au mai transmis procjurorii.

De asemenea, cu ocazia percheziţiilor domiciliare au fost ridicate sumele de 8.000 lei, 1.500 euro şi 100 lire de la unul din suspecţi.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.