Procurorii l-au reţinut pe omul de afaceri Samir al Bahra, patronul firmei de construcţii Al Bahra Impex, suspectat că a făcut parte dintr-un circuit de evaziune fiscală şi spălarea banilor care a adus prejudicii de 3,8 şi respectiv 8,8 milioane de lei, în dosar fiind audiat ca martor şi Mohammad Murad, patronul hotelurilor Phoenicia, au declarat, marţi, surse apropiate anchetei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Samir al Bahra este patronul firmei de construcţii Al Bahra Impex SRL, considerată de către anchetatori elementul central al circuitului evazionist. El a fost reţinut pentru 24 de ore la finalul audierilor începute luni, iar în cursul zilei de marţi urmează să ajungă în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti, care va decide dacă emite un mandat de arestare preventivă pentru 30 zile, arată surse din Poliţia Capitalei.

“Din datele şi probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că în perioada 2012 – 2013, reprezentanţii unei societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti, au creat şi implementat un circuit evazionist, în cadrul căruia, prin interpunerea pe lanţurile de tranzacţionare a mărfii (materiale de construcţii) a mai multor societăţi comerciale cu comportament de tip «fantomă», s-au sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscal”, potrivit Poliţiei Capitalei.

Evenimente

24 octombrie - Eveniment News.ro - IMM-urile, Oxigen pentru România
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Percheziţiile au fost făcute sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, acţiunea fiind sprijinită de Direcţia Operaţiuni Speciale, Unitatea Teritorială de Analiză a Informaţiilor Bucureşti şi Direcţia Generală Antifraudă Fiscală.

În dosar a fost citat şi Mohammad Murad, patronul hotelurilor Phoenicia. Murad a fost adus la Poliţia Capitalei în noaptea de luni spre marţi, având calitatea de martor, arată sursele citate.

Anchetatorii fac cercetări în acest dosar pentru evaziune fiscală, cu un prejudiciu de 3,8 milioane de lei, şi spălarea banilor, cu un prejudiciu estimat la 8,8 milioane de lei.

Mohammad Murad este un om de afaceri de origine libaneză care controlează în România grupul de hoteluri Phoenicia, din Bucureşti şi Mamaia, hotelurile Majestic din Mamaia, Jupiter şi Olimp, Perla din Mamaia şi Forum din Costineşti. Împreună cu fraţii, Hassan şi Ahmed, Mohammad Murad mai controlează în România, printre altele, societatea Glina Conserv Expres, care produce conserve şi Sima Prod, care se ocupă de distribuirea condimentelor. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.