Maşina cu care a fost răpită fetiţa de 11 ani din Gura Şuţii găsită moartă la două zile de la dispariţie a fost verificată de criminalişti. De asemenea, la apartamentul închiriat de bărbatul suspectat în acest caz au avut loc percheziţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Maşina închiriată cu care fetiţa a fost răpită pe drumul de la şcoală către casă a fost verificată de specialişti, fiind prelevate probe.

De asemenea, au avut loc percheziţii într-un  apartament din Capitală care ar fi fost închiriat de bărbatul cu cetăţenie olandeză care ar fi răpit-o şi ucis-o pe fetiţă.

Totodată, imagini cu maşina în care apare şi fetiţa au fost preluate de camerele de supraveghere de la Primăria localităţii.

Fetiţa de 11 ani din localitatea Gura Suţii, care vineri nu s-a mai întors acasă de la şcoală, a fost găsită duminică, moartă. Anchetatorii au anunţat că fetiţa a fost ucisă în aproximativ 30 de minute din momentul răpirii.

Mihaela Adriana Fieraru a dispărut pe drumul de la şcoală către casă, trupul său, cu urme de violenţă, fiind găsit în nişte tufişuri în afara localităţii.
Procurorul de caz a indicat duminică, într-o conferinţă de presă, că, potrivit datelor existente, la momentul sesizării organelor penale fetiţa nu  mai era în viaţă.
”Am ajuns la un autoturism cu principalul suspect, l-am văzut în imagini când a ieşit din Gura Şuţii şi a intrat în următoarea localitate după o jumătate de oră iar distanţa putea fi parcursă în doar câteva minute. Nu se justifica timpul parcurs”, a spus el.
El a afirmat că fetiţa a fost ucisă în cel mult jumătate de oră după ce a fost răpită.
Procurorul a confirmat că sunt urme de violenţă pe corpul fetiţei, dar a subliniat că se va stabili la autopsie dacă anumite urme de violenţă sunt produse de animalele sălbatice.
El a mai spus că principalul suspect este un cetăţean străin, acesta fiind unicul său răspuns la întrebarea referitoarea referitoare la cetăţenia olandeză a acestuia.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.