Poliţiştii de la Biroul Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipale Târgovişte au reţinut un bărbat de 28 de ani din oraşul Titu acuzat de proxenetism, ameninţare şi încălcarea unui ordin de protecţie. Victima este fosta sa parteneră de viaţă, o tânără de 21 de ani, care a refuzat să se mai prostitueze pentru el şi care obţinuse ordin de protecţie. Bărbatul a obţinut de pe urma exploatării tinerei 120.000 de lei în decurs de un an şi cinci luni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Din cercetările efectuate, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, s-a stabilit că, în perioada august 2022 - decembrie 2023, pe fondul unei relaţii de concubinaj, bănuitul ar fi determinat o femeie de 21 de ani să practice prostituţia în mai multe oraşe din ţară, fiind obţinute foloase patrimoniale în valoare de peste 120.000 de lei. Totodată, în perioada 9-24 ianuarie a.c., bănuitul ar fi ameninţat partea vătămată cu acte de violenţă, în mod repetat, pentru reluarea relaţiei de concubinaj, iar, în perioada 9-30 ianuarie a.c., ar fi contactat telefonic victima şi ar fi încălcat măsurile prevăzute de ordinul de protecţie emis pentru o perioadă de 6 luni”, informează, luni, oficialii Poliţiei judeţene Dâmboviţa. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Anchetatorii au făcut o percheziţie la domiciliul suspectului, iar în urma descinderii au indisponibilizat mai multe bunuri şi documente necesare pentru documentarea activităţii infracţionale.
 
El a fost reţinut pentru 24 de ore pentru ameninţare, proxenetism şi încălcarea ordinului de protecţie, iar în cursul zilei de luni va fi prezentat magistraţilor pentru dispunerea unei măsuri preventive.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.