Trei persoane au murit şi două au fost rănite, luni, după ce o maşină a fost lovită de un tren, în satul Dumbrava, judeţul Bacău. Călătorii nu au fost afectaţi, dar circulaţia feroviară este blocată.
ISU Bacău intervine, luni, la un accident produs în satul Dumbrava, unde o maşină a fost lovită de tren.
În urma impactului, trei persoane au muruit şi două au fost rănite, toate fiind din autoturism.
Potrivit ISU Bacău, trenul implicat în accident este Inter-Regio 1751, ce circula pe relaţia Bucureşti Nord - Suceava.
”Nu s-au înregistrat victime din rândul călătorilor sau a personalului. Trenul nu a deraiat”, a mai anunţat ISU Bacău.
Circulaţia feroviară în zonă este blocată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.