Un bărbat din Caraş-Severin a fost reţinut de poliţiştii argeşeni pentru şantaj şi înşelăciune, el fiind suspectat că a extorcat sume mari de bani de la femeie cu care a avut o relaţie, dar şi de la fiul acesteia, pe care l-a acuzat în mod fals de viol. El îşi ameninţa victimele că le dă foc la casă, expune public o relaţie extraconjugală a uneia dintre ele şi acuzaţiile de viol la adresa celeilalte, pretenţiile şantajistului ajungând până acolo încât a cerut să fie angajat şi să primească salariu fără a presta vreo activitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Suspectul în acest dosar are 46 de ani, este din Reşiţa, iar miercuri a fost reţinut pentru 24 de ore într-un dosar instrumentat de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş.
 
Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Din cercetări s-a stabilit că în perioada noiembrie 2018 - mai 2019, cu complicitatea altor două persoane, cel în cauză ar fi ameninţat o femeie cu distrugerea prin incendiere a unei locuinţe, cu transmiterea în spatiul public a unei relaţii extraconjugale, precum şi cu privire la transmiterea în spaţiul public a unei pretinse fapte de viol, despre care s-a stabilit că nu este reală. În aceste împrejurări, cel în cauză ar fi obţinut pentru sine şi pentru complici diverse sume de bani”, informează, joi, Poliţia judeţeană Argeş. 
 
Bărbatul a ajuns să îi şantajeze pe femeie şi pe fiul acesteia în condiţiile în care, iniţial, a avut o relaţie extraconjugală cu femeia căsătorită cu un cetăţean străin şi al cărei fiu face afaceri în România, au declarat pentru News.ro surse judiciare. La un moment dat, el a luat legătura cu două persoane din Curtea de Argeş, între care o tânără, pe care a încurajat-o să aibă o relaţie cu fiul femeii şantajate. După ce tânăra din Argeş a avut relaţii sexuale liber consimţite cu fiul femeii, ulterior bărbatul din Reşiţa a început să îl acuze pe tânărul afacerist de viol, cerând şi de la acesta sume de bani.
 
Pretenţiile sale au mers până acolo încât i-a cerut fostei sale amante să îl angajeze la firma fiului său, încasând astfel salariu lunar, deşi nu desfăşura efectiv nicio activitate.
 
Procedând astfel, suspectul ar fi reuşit să obţină, în diverse tranşe, suma totală de 50.000 de euro de la femeia pe care o ameninţa şi de la fiul acesteia. 
 
Joi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.