Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti – BIEFF, ediţia 14, aduce în faţa publicului cinefil un program de tip focus inedit, intitulat "Machinima: Gamepad Filmmaking", care explorează influenţa esteticii şi tehnicilor audio-vizuale derivate din universul jocurilor video asupra cinema-ului contemporan.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Incursiune curatorială inedită în fenomenul mediatic "machinima"

Structurat în cinci părţi, programul focus Machinima: Gamepad Filmmaking îşi propune să familiarizeze spectatorii cu genul „machinima", un fenomen mediatic care constă în utilizarea diferită, deturnată, a jocurilor video pentru a crea imagini în primul rând, mai degrabă decât a le juca ca atare. 

Reunind o selecţie de filme variată, care cuprinde atât scurtmetraje, cât şi mediu-metraje şi un lungmetraj, programul focus propus de BIEFF oferă o privire de ansamblu asupra acestui fenomen şi aduce în atenţia publicului bucureştean lucrări ale unor artişti reputaţi precum Phil Solomon, Harun Farocki sau Lawrence Lek, printre alţii.

Tot în cadrul programului "Machinima: Gamepad Filmmaking", publicul are ocazia unică de a vedea în cinema şi lungmetrajul "Grand Theft Hamlet", de Pinny Grylls şi Sam Crane, povestea a doi actori de teatru britanici care se refugiază în tipul lockdownului în lumea jocului "Grand Theft Auto", iar, atunci când dau peste un teatru, le vine brusc ideea de a pune în scenă o producţie întreagă a "Hamlet" în interiorul jocului.

Double bill conceput ca un omagiu adus lui Andy Warhol

O surpriză a selecţiei de filme care compun programul "Machinima: Gamepad Filmmaking" este un double bill conceput ca un omagiu adus lui Andy Warhol, intitulat sugestiv "Desktop Warhol".

Pornind de la observaţia că emblematicele filme ale lui Andy Warhol, "Sleep" şi "Empire", nu au fost doar nişte gesturi provocatoare, ci şi nişte reflecţii moderniste asupra naturii cinemaului, cele două filme incluse în program, "Sleep #2", în regia lui Radu Jude (prezentat în premieră internaţională la Festivalul de film de la Locarno în 2024) şi "Empire", în regia lui Phil Solomon (2008-2012), re-imaginează în moduri creative operele omonime ale lui Warhol, folosindu-se de imagini captate cu ajutorul ecranului de calculator.

O colaborare curatorială între BIEFF, Vienna Shorts şi DokuFest Kosovo pe tema stabilităţii politice

Un proiect de colaborare conceput la iniţiativa Vienna Shorts pentru a veni în întâmpinarea publicului din mai multe teritorii culturale, politice şi geografice, în contextul acestui an electoral cu mize istorice la nivel european, programul triangular itinerant Longing for Stability reuneşte trei programe de scurtmetraje care vor fi prezentate la Bucureşti în cadrul BIEFF 2024, după  două proiecţii de succes  la Viena, în mai 2024, în contextul Vienna Shorts şi la Prizren, în august 2024, în contextul DokuFest.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.