"The Apprentice", povestea originii lui Trump cu Sebastian Stan în rolul principal, va fi distribuit în cinematografe, din 18 octombrie, de CAY Films.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Filmul regizat de Ali Abbasi (cunoscut publicului din România pentru "Holy Spider", "Border" sau seria HBO, "The Last of Us") a fost selectat anul acesta în Competiţia Oficială de la Cannes şi va putea fi văzut în România la mai puţin de o săptămână după premiera americană.

Filmul urmăreşte „pactul faustic" al fostului preşedinte american cu influentul avocat de dreapta Roy Cohn. În anii '70 - '80, Trump încearcă să îşi creeze un imperiu imobiliar pe baza proprietăţilor tatălui său, Fred Trump, înainte de intrarea sa în scena politică. Avocatul vede în Trump protejatul perfect: cineva cu ambiţie brută, foame de succes şi dorinţa de a face orice pentru a câştiga.

Alături de Sebastian Stan spectatorii în distribuţie mai sunt: Jeremy Strong ("Succession", "Armageddon Time", "The Big Short"), Martin Donovan ("Tenet", "Big Little Lies") şi Maria Bakalova ("Guardians of the Galaxy Vol. 3", "Borat Subsequent Moviefilm").

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.