Netflix a prezentat sâmbătă primul teaser al sezonului 4 „Stranger Things”, după câteva imagini apărute în februarie în care se vede întoarcerea lui Jim Hopper, mort la finalul sezonului 3, sub zăpada din stepa rusă, şi altele în iunie cu noi indicii.
Fanii sunt invitaţi sub soarele Californiei de fraţii Duffer, creatorii serialului. Eleven (Millie Bobby Brown) duce o viaţă normală de liceană, grăbită să-l găsească pe prietenul ei Mike şi scriindu-i o scrisoare. Apoi totul se schimbă, decorul şi muzica, începe haosul în California anilor '80.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Apare Joyce Byers (Winona Ryder) care descoperă o păpuşă stranie, Mike Wheeler (Finn Wolfhard) şi Charlie Jonathan Byers (Charlie Heaton) este împuşcat, Eleven este arestată de doi bărbaţi, o explozie în deşert.
Sezonul 4 îi prezintă şi pe Priah Ferguson, Eduardo Franco, Jamie Campbell Bower, Joseph Quinn, Mason Dye, Robert Englund, Tom Wlaschiha, Sherman Augustus, Nikola Djuricko, Joel Stoffer, Amybeth McNulty, Myles Truitt, Regina Ting Chen şi Grace Van Dien.
Întrucât filmările s-au încheiat în septembrie, sezonul 4 ar urma să aibă premiera în 2022, dar încă nu a fost anunţată o dată oficială, potrivit Variety.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.