Industria de cinema se numără printre cele mai afectate de criza de coronavirus. În afară de filmările anulate, reprogramate sau întârziate, sălile de proiecţii, închise în toată lumea de multe luni, sunt în agonie. În contextul în care viitorul lor pare incert, Steven Spielberg şi-a exprimat certitudinea că le va vedea redeschise.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cineastul american în vârstă de 74 de ani a participat la un număr special al revistei britanice Empire, consacrat experienţei de a merge în sala de cinema. Regizorul filmului "E.T." a publicat aici un text plin de speranţă. 

"În faţa crizei sanitare actuale, în timpul căreia cinematografele au fost închise sau capacitatea lor de primire a fost mult redusă din cauza pandemiei mondiale, îmi păstrez speranţa că atunci când nu va mai fi niciun risc publicul se va întoarce în sălile de proiecţie", a scris el. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Am fost întotdeauna devotat comunităţii noastre de adepţi ai sălilor de cinema", a continuat Spielberg. "Adept" făcând referire la persoanele care îşi părăsesc căminele pentru a merge la cinema, şi "comunitate" - la acel sentiment de grup care ne domină în faţa renunţării la confortul de acasă pentru a ne aşeza în scaunul de cinema. Într-o sală de cinema, privim filme cu apropiaţii noştri, dar şi alături de necunoscuţi. Este magia pe care o experimentăm atunci când ieşim la un film, o piesă de teatru, un concert sau un spectacol de comedie. Îi ignorăm pe cei care sunt aşezaţi lângă noi, dar când râdem, plângem, aplaudăm sau contemplăm şi când luminile se aprind şi plecăm acei oameni cu care ieşim în lumea reală nu mai sunt complet străini". 

"Am devenit o comunitate, de suflet, de spirit şi la toate nivelurile, împărţind pentru câteva ore o experienţă puternică", a concluzionat el. 

"Această scurtă paranteză într-o sală de cinema nu şterge numeroasele lucruri care ne despart: originile etnice, clasa socială, credinţa naostră, genul sau convingerile politice. Dar ţara noastră şi lumea par mai puţin divizate, mai puţin fracturate atunci când un grup de necunoscuţi râde, plânge, aplaudă împreună, în acelaşi timp. Arta ne cere să fim în acelaşi timp conştienţi atât de particular, cât şi de universal. Şi de aceea, niciun lucru care are capacitatea de a ne uni nu este la fel de puternic precum experienţa comună a artei". 

Cel mai recent număr al revistei Empire este dedicat experienţei în sala de cinema. 

Sub coordonarea cineastului Edgar Wright, numeroase figuri hollywoodiene au povestit o amintire care le-a marcat: James Cameron, Daisy Ridley, Spike Lee, Daniel Craig.... Steven Spielberg s-a alăturat grupului şi a povestit cum a descoperit "Lawrence al Arabiei", de David Lean, lansat în 1962, pe când era adolescent. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.