Patru sute de actori, muzicieni, manechine, sportivi sau staruri de pe reţelele de socializare în ţinute extravagante au participat luni seară la gala Metropolitan Museum of Art (Met), întâlnirea ultramodernă de la New York, după doi ani şi jumătate de absenţă din cauza pandemiei.
Aproape nimeni nu a avut mască, dar pentru a ajunge pe covorul roşu era necesar ca invitaţii să fie vaccinaţi sau să prezinte un test negativ. Şi să plătească 35.000 de dolari pentru a intra, notează AFP.
Sharon Stone, Justin Bieber, Kim Kardashian, Megan Rapinoe, Venus Williams, Gigi Hadid, Diane Kruger, Erykah Badu, Jennifer Lopez, Rihanna Kendall Jenner, Taylor Hill, Hailey Rhode Baldwin, Kid Cudi, Frank Ocea, Isabelle Huppert s-au aflat, luni seară, în inima Manhattan-ului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Este ireal!", a exclamat cântăreaţa americană de rap Megan Thee Stallion, care a subliniat că este "puţin ciudat" să fie alături de atâtea persoane în cea mai selectă seară, în pandemie.
Într-o rochie incredibilă galbenă, croită de Valentino, cântăreaţa şi dansatoarea americană Normani, foarte emoţionată în faţa microfoanelor şi camerelor, s-a simţit ca o "prinţesă, o regină neagră".
Gala Met este o seară organizată în fiecare an în beneficiul Costume Institute, o entitate a muzeului consacrată modei, care are propriul buget şi care este autonomă din punct de vedere financiar faţă de Met.
Creată în 1948, gala a fost mult timp rezervată celei mai înalte şi bogate societăţi newyorkeze, principala sursă de mecenat pentru Met. S-a deschis începând cu anii 1970, înainte de a se transforma după venirea la conducere a redactorului-şef al Vogue, Anna Wintour, în 1995. Ea a propulsat-o în rândul evenimentelor "populare", adaptat epocii reţelelelor de socializare şi democratizării modei, fiind comparată uneori cu ceremoniile Oscar de la Los Angeles.
Ediţia 2020 a galei a fost anulată în momentul în care New York-ul era asfixiat de epidemia de coronavirus. Cea de anul acesta, care este organizată de obicei în prima zi de luni din mai, a fost decalată luni seară. În 2022, ar putea fi prezenţi 1.200 de invitaţi, ca înainte de pandemie.
Sub copreşedinţia Annei Wintour, a designerului Tom Ford şi a patronului Instagram Adam Mosseri, cântăreaţa Billie Eilish, actorul Timothée Chalamet, poeta Amanda Gorman şi jucătoarea de tenis Naomi Osaka au co-prezidat această gală, organizată sub semnul tinereţii, a "generaţiei Z".
Gala Met, ocazie pentru marii creatori să îmbrace starurile, marchează de asemenea şi deschiderea expoziţiei anuale a Costume Institute.
Muzeul a ales, anul acesta, să organizeze o expoziţie în două părţi, prima începând de sâmbătă, 18 septembrie, şi până în septembrie 2022, iar a doua de la începutul lui mai 2022.
Prima parte, intitulată "In America: A Lexicon of Fashion" va marca 75 de ani de costum. A doua va fi intutlată "In America: An Anthology of Fashion" şi se va axa pe "dezvoltarea modei americane".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.