Marco Mengoni, cu melodia "Due Vite", este câştigătorul celei de-a 73-a ediţii a Festivalului de la Sanremo. El a dedicat premiul artistelor.
"Vreau să dedic victoria tuturor femeilor care au participat la festival", au fost primele cuvinte ale lui Marco Mengoni după câştigarea trofeului. "Am ajuns în finală cinci băieţi şi cred că este corect să o dedicăm artistelor care ne-au oferit cântece minunate pe această scenă", a spus el cu premiul în mână şi în lacrimi.
Pentru Mengoni este a doua victorie la Sanremo, după cea din 2013 cu "L'essenziale". Artistul va reprezenta Italia la ediţia din acest an a Eurovision Song Contest de la Liverpool.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Seara finală de la Sanremo s-a deschis cu un emoţionant omagiu al lui Gianni Morandi adus prietenului său Lucio Dalla, care ar fi împlinit 80 de ani pe 4 martie, pe melodiile "Piazza Grande", "Futura" şi "Caruso". Toată sala a fost în picioare, aplaudând îndelung.
Amadeus, directorul artistic al festivalului, a citit mesajul preşedintelui Volodimir Zelesnki: "Ucraina va învinge datorită vocii culturii". "Sunt sigur că într-o zi vom auzi împreună cântecul nostru de victorie", astfel s-a încheiat scrisoarea pe care liderul ucrainean a trimis-o la festivalul de la Sanremo.
La Teatrul Ariston, Depeche Mode, invitaţii de marcă ai ultimei seri a Festivalului, a prezentat în premieră mondială "Ghosts Again", single-ul care anunţă lansare noului album "Memento Mori" pe 24 martie. Martin Gore şi Dave Gahan au cântat şi unul dintre marile lor succese, "Personal Jesus".
Preşedintele Republicii, Sergio Mattarella, a fost prezent în sala Teatrului Ariston, marţi, în prima seară a festivalului de la Sanremo. În competiţie au fost 28 de melodii, iar de-a lungul celor cinci seri de festival prezentatori au fost Chiara Ferragni, Amadeus şi de Gianni Morandi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...