Regizorul Ridley Scott vrea să adapteze "The End of October", carte apărută recent în Statele Unite care spune povestea unui epidemiolog de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în timpul unei pandemii.
Britanicul în vârstă de 82 de ani, unul dintre cei mai apreciaţi regizori, nu a încheiat filmările la "The Last Duel" şi se gândeşte deja la un alt proiect.
Realizatorul filmelor "Alien" şi "Blade Runner" şi-a exprimat o opţiune legată de romanul "The End of October" de Lawrence Wright prin intermediarul societăţii sale de producţie Scott Free, anunţă site-ul specializat Deadline. Scott ezită între a adapta această poveste sub forma unui film sau a unui serial.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cartea, care tocmai a apărut în Statele Unite, spune povestea unui epidemiolog al OMS în timpul unei pandemii.
Lawrence Wright povesteşte cum diferitele corpuri se dezintegrează treptat atunci când teama pune stăpânire pe oameni la fel de rapid cum se răspândeşte virusul.
Filmările la cel mai recent lungmetraj al lui Ridley Scott, "The Last Duel", au fost întrerupte de pandemia de coronavirus. Această dramă istorică cu Ben Affleck, Matt Damon şi Adam Driver povesteşte ultima confruntare judiciară din Franţa anului 1386.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.