Regizorul şi actorul american Mel Brooks, care împlineşte săptămâna aceasta 97 de ani, va primi un Oscar onorific pentru întreaga carieră, alături de alte vedete precum actriţa Angela Bassett, a anunţat luni Academia de la Hollywood.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Celebrul său musical "The Producers" (1967), în care îl ridiculiza pe Hitler, a câştigat deja Oscarul pentru cel mai bun scenariu original.

Maestru al comediei hollywoodiene, cu o înclinaţie deosebită pentru prostul gust - Frankenstein şi Ludovic al XVI-lea au trecut pe acolo -, el este unul dintre puţinii câştigători la fiecare dintre cele mai importante premii americane pentru divertisment: Oscar (film), Emmy (televiziune), Tony (teatru) şi Grammy (muzică).

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

El îşi va primi statueta în cadrul unei ceremonii care va avea loc pe 18 noiembrie, alături de actriţa Angela Bassett.

Cunoscută pentru interpretarea Tinei Turner în filmul biografic lansat în 1993, actriţa americană în vârstă de 64 de ani a fost nominalizată de două ori la Oscar, inclusiv anul acesta pentru rolul din "Black Panther: Wakanda Forever".

Ea a mai jucat în filme de acţiune precum "The Fall of the White House" şi "Mission Impossible: Fallout", în serialul horror "American Horror Story" şi chiar i-a împrumutat vocea personajului Michelle Obama în "The Simpsons".

Premiile Oscar onorifice sunt acordate în fiecare an în cadrul unei ceremonii distincte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.