Mai mult de 35 de lungmetraje, filme de ficţiune şi documentare lansate în cinema în cursul anului 2022 îndeplinesc criteriile de eligibilitate şi vor putea fi jurizate şi nominalizate la Premiile Gopo 2023, cel mai important eveniment care celebrează şi recompensează anual realizările cinematografiei româneşti.
Filmele româneşti produse în ţara noastră sau realizate în regim de coproducţie, dar cu participare majoritar românească, care au avut premiera naţională în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2022 şi care au beneficiat de cel puţin o săptămână de difuzare în săli de cinema, cu acces pe bază de bilet, precum şi cele care au avut premiera pe o platformă VOD sunt producţiile pe care juriul le va lua în considerare pentru nominalizare.
Nominalizările vor fi anunţate în luna martie, iar Gala Premiilor Gopo va avea loc în luna aprilie, la Bucureşti.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Printre producţiile eligibile pentru titlul de Cel mai bun film românesc se regăsesc la această ediţie filme prezentate şi premiate în marile festivaluri, precum „Metronom” (r. Alexandru Belc), distins cu Premiul de Regie în secţiunea Un Certain Regard la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes 2022, „Miracol” (r. Bogdan George-Apetri), câştigător al premiului pentru Cel mai bun film la Festivalul Internaţional de Film de la Varşovia 2021 şi cu Premiului Zilelor Filmului Românesc pentru secţiunea Lungmetraj la TIFF 2022 sau „Imaculat” (r. Monica Stan, George Chiper-Lillemark), multi-premiat la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia 2021.
Eligibile pentru categorie sunt şi filme care au marcat recorduri de spectatori în cinematografele din România în ultimul an precum „Teambuilding” (r. Matei Dima, Alex Coteţ, Cosmin Nedelcu), „Mirciulică” (r. Cristian Ilişuan) sau „Capra Cu Trei Iezi” (r. Victor Canache), dar şi documentare ca „Pentru mine tu eşti Ceauşescu” (r. Sebastian Mihăilescu) şi „Spioni de Ocazie” (r. Oana Bujgoi Giurgiu).
Apel de înscrieri pentru secţiunile documentar şi scurtmetraj
Gala Premiilor Gopo anunţă şi apelul de înscrieri pentru categoriile de documentar şi scurtmetraj ale ediţiei cu numărul 17, programată în luna aprilie. Data limită pentru înscrieri este 6 februarie 2023. Nominalizările vor fi anunţate în luna martie.
Pentru categoria Cel mai bun film documentar (doar în cazul filmelor care nu au beneficiat de proiecţii în cinema mai mult de o săptămână) este necesară înscrierea filmelor româneşti care au avut premiera în cursul anului 2022 şi care nu au beneficiat de difuzare în circuitul cinematografic, dar au fost prezentate la TV sau în circuitul festivalier (naţional sau internaţional). Pentru categoria film documentar nu sunt eligibile reportajele de televiziune.
Pentru categoria Cel mai bun scurtmetraj sunt eligibile producţiile româneşti care au fost prezentate în premieră pe marile ecrane, la TV sau în cel puţin un festival competitiv (naţional sau internaţional) în cursul anului 2022. Pentru ca acestea să fie luate în considerare de către juriul care va decide nominalizările, este obligatorie înscrierea de către producători.
Producătorii şi realizatorii de film din România sunt invitaţi să completeze fişa tehnică disponibilă online: https://premiilegopo.ro/fisa-tehnica.
Nominalizările la toate categoriile vor fi stabilite în luna martie de un juriu de preselecţie format din 11 profesionişti din domeniul cinematografic. După anunţul nominalizărilor, peste 650 de profesionişti activi din toate domeniile industriei autohtone de film vor fi invitaţi să voteze pentru desemnarea câştigătorilor trofeelor Gopo 2023, prin intermediul unui mecanism de vot asigurat de prestigioasa firmă de audit şi consultanţă PwC România, partener al Premiilor Gopo încă din 2011.
Regulamentul Premiilor Gopo poate fi consultat pe site-ul oficial: https://premiilegopo.ro/regulament.
Filmele eligibile la Premiile Gopo
„#Dogpoopgirl”, Regia: Andrei Huţuleac
„Anul pierdut 1986”, Regia: Ligia Ciornei
„Balaur”, Regia: Octav Chelaru
„Capra cu trei iezi”, Regia: Victor Canache
„Căutătorul de vânt”, Regia: Mihai Sofronea
„Copacul dorinţelor: Amintiri din copilărie”, Regia: Andrei Huţuleac
„Crai Nou”, Regia: Alina Grigore
„Delta Bucureştiului”, Regia: Eva Pervolovici
„Dirijorul tăcerilor”, Regia: Ovidiu Georgescu
„Două inimi”, Regia: Cătălin Dascălu, Oleg Oz
„Dosarul 631”, Regia: Marius Th. Barna
„Fprp prelungiri”, Regia: Ştefan Pătraşcu
„Gata oricând! - Eroii de la Podul Jiului”, Regia: Sergiu Prodan, Barbu Silviu Tripăduş
„Hai Hui în timp”, Regia: Irina Murgeanu Grigore
„Imaculat”, Regia: Monica Stan, George Chiper-Lillemark
„Insula”, Regia: Anca Damian
„Istoria povestită a unei comunităţi din Transilvania (Şieu odorhei)”, Regia: Paul Ionele
„Lebensdorf”, Regia: Valentin Hotea
„Legaţii”, Regia: Iura Luncaşu
„Love story”, Regia: Iura Luncaşu
„Maria Tănase”, Regia: Mihai Constantinescu
„Maroco”, Regia: Emanuel Pârvu
„Merge şi-aşa”, Regia: Valentin Urziceanu
„Metronom”, Regia: Alexandru Belc
„Mihai Viteazul: Prinţul intrat în legenda Europei”, Regia: Mihaela Mihai
„Miracol”, Regia: Bogdan George-Apetri
„Mirciulică”, Regia: Cristian Ilişuan
„Nunţi, botezuri, înmormântări”, Regia: Alexandru Lusting
„Oameni de treabă”, Regia: Paul Negoescu
„Odată pentru totdeauna”, Regia: Iura Luncaşu
„Om-Câine”, Regia: Ştefan Constantinescu
„Paradisul naivilor”, Regia: Copel Moscu
„Pentur mine tu eşti Ceauşescu”, Regia: Sebastian Mihăilescu
„Rondul de noapte”, Regia: Iosif Demian
„Secretul lui Zorillo”, Regia: Alin Panc
„Spioni de ocazie”, Regia: Oana Bujgoi Giurgiu
„Străjerii Deltei”, Regia: Liviu Mărghidan
„Teambuilding”, Regia: Matei Dima, Cosmin Nedelcu, Alex Coteţ
„Uneori ninge cu zăpadă, alteori cu întuneric”, Regia: Gabriel Achim
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.