Muzicianul Ozzy Osbourne a amânat toate datele de concert din turneul de anul acesta pentru a se recupera după pneumonie, a anunţat reprezentantul lui citat de Variety.
Cântăreţul în vârstă de 70 de ani a căzut în locuinţa sa din Los Angeles, agravând răni mai vechi pe care le-a suferit în urma accidentului din 2003, necesitând operaţie luna trecută. El va rămâne sub supraveghere medicală în Los Angeles.
Osbourne a fost internat pe 4 februarie, la Keck Hospital of University din sudul Californiei din cauza unor complicaţii apărute pe fondul gripei. El a fost nevoit să îşi amâne turneul european.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Nu pot să cred că sunt nevoit să reprogramez mai multe date de concert. Cuvintele nu pot exprima cât de frustrat şi deprimat sunt că nu pot să merg în turneu acum", a spus Osbourne. "Sunt recunoscător pentru dragostea şi susţinerea pe care mi-au oferit-o familia, trupa, prietenii şi fanii, asta îmi dă energie. Să ştiţi că mă simt din ce în ce mai bine în fiecare zi şi o să mă recupereze în totalitate. Îmi voi duce la bun sfârşit turneul. Mă voi întoarce!", a adăugat el.
Concertele vor fi reprogramate începând din februarie 2020 şi fanii sunt rugaţi să păstreze biletele, cu promisiunea că vor merge la spectacole mai târziu. Întrucât unele dintre show-urile din 2019 erau în cadrul unor festivaluri, nu toate vor fi reprogramate.
Datele din turneul european din 2020 vor fi anunţate în săptămânile următoare.
Ozzy Osbourne, născut pe 3 decembrie 1948, în Aston (Birmingham, Anglia), supranumit „Prince of Darkness”, este interpret, compozitor şi vedetă TV. A devenit cunoscut, la începutul anilor 1970, ca vocalist al formaţiei Black Sabbath, din care a făcut parte din 1968 până în 1978. A urmat o carieră solo, cu 11 albume de studio lansate, vândute în peste 55 de milioane de copii în întreaga lume. În 2006, a fost inclus în US Rock and Roll Hall of Fame, ca parte a trupei Black Sabbath, alături de colegii săi Tony Iommi, Bill Ward şi Geezer Butler. Trupa Black Sabbath s-a reunit în 2010 şi a lansat un nou album de studio, intitulat „13”, în 2013. De asemenea, în 2007, el a primit o stea pe The Birmingham Walk of Stars. Alături de Sharon, soţia, Kelly, una dintre cele două fiice, şi Jack, fiul, a fost protagonistul show-ului TV „The Osbournes”, difuzat de postul MTV din 2002 până în 2005.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.