O întâlnire online cu doi documentarişti majori, Claire Simon şi Ross McElwee, care vor fi şi invitaţii speciali ai ediţiei cu numărul 13 a festivalului One World Romania (21 şi 30 august), va fi organizată pe pagina de Facebook OWR, vineri, la ora 20.00.
Chiar înainte de discuţie, organizatorii vor prezenta în live streaming, pe pagina de Facebook, primul episod al seriei „Satul” („Le Village”, 2019, regia Claire Simon), de la ora 17.00 (ora României), iar ulterior filmul „Ceva de-a face cu zidul” („Something to do with the Wall”, regia Ross McElwee şi Marilyn Levine, 1990), de la ora 18.00 (ora României).
Ambii autori, deşi vin din zone geografice şi culturale diferite, au ştiut încă de la primele lor filme să îmbine experienţa lor de viaţă în ţesătura complexă a unor reflexii mereu actuale despre rolul omului în societate. A parcurge operele lui Claire Simon şi lui Ross McElwee echivalează cu a te scufunda în mica burghezie franceză a ultimilor 30 de ani, cu structurile sale sociale în plină schimbare şi deseori prin intermediul spaţiilor sale publice, şi respectiv în cea din Sudul Statelor Unite, unde tensiunile economice, sociale şi rasiale îşi schimbă resorturile, fără însă a se rezolva.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Vor fi discutate subiecte precum raportarea lor la arta documentară şi modul în care ajustează balanţa - definitorie pentru viziunea lor cinematografică - dintre individual şi general, dintre intim şi public.
Claire Simon s-a aplecat întotdeauna asupra unor subiecte care reproduc societatea franceză în ansamblul ei, de la curtea unei grădiniţe (în „Récréations”) la o firmă mică sub presiunea mereu crescândă a cerinţelor societăţii de consum (în „Côute que côute”). În documentarele sale cele mai recente, observă cu răbdare şi empatie relaţiile efemere care se formează în spaţiile publice şi modul în care acestea din urmă poartă urmele stratificării sociale a celor care le populează.
În cel mai recent film al său, „Le Village”, care se prezintă sub forma a zece episoade, ea reuneşte principalele sale teme: îşi fixează camera atât într-un spaţiu bine definit, sătucul francez Lussas, cât şi asupra unei comunităţi, echipa care a transformat localitatea într-un centru de practică şi de reflecţie al documentariştilor din întreaga ţară.
Cele zece părţi ale filmului pot fi vizionate pe platforma Eventbook până la 31 august.
Ross McElwee foloseşte o unitate de măsură restrânsă, aceea a propriului său nucleu familial, pentru a lua pulsul unei ţări şi pentru a medita asupra influenţei trecutului pentru prezent. Născut într-o familie conservatoare din sudul Statelor Unite, McElwee a căutat să surprindă încă din vremea studenţiei felul în care se face resimţită schisma dintre sud şi nord, mai ales în chestiuni rasiale şi de moravuri, în comportamentul celor mai apropiaţi lui. Ulterior, cineastul a împins şi mai departe explorarea propriei intimităţi, făcând din diversele încercări personale prin care trece tot atâtea ocazii de a-şi schimba privirea pe care o poartă asupra societăţii americane şi, în termeni mai filosofici, asupra vieţii.
În ultimele sale filme, McElwee a depăşit graniţele Statelor Unite, călătorind în Bretania („Photographic Memory”) sau în Paraguay („In Paraguay”), fără să se dezică de stilul său auto-reflexiv. Însă prima astfel de escapadă a reprezentat-o documentarul „Something to do with the Wall”, co-regizat cu Marylin Levine. Cei doi vizitează Germania de Vest în 1986, unde văd oglindită propria lor paranoia instilată de o viaţă petrecută sub semnul Războiului Rece, iar apoi se întorc după căderea zidului pentru a asista la dificila reunificare a ţării.
Filmul poate fi vizionat pe platforma Eventbook pana pe 31 iulie.
Biletele la film costă 10 lei sau 5 lei - preţ redus pentru studenţi, pensionari şi persoane cu dizabilităţi. Un abonament special pentru cinci vizionări online este de asemenea disponibil la preţul de 25 de RON. Pentru vizionare şi achiziţie trebuie să aveţi sau să vă creaţi un cont Eventbook. Fiecare utilizator va avea 48 de ore după achiziţionarea biletului sau folosirea codului de bare de pe abonamente pentru a viziona filmul.
Cei care au achiziţionat abonamente generale pentru OWR #13 vor putea viziona gratuit toate filmele din cadrul The Waiting Room. Cei care doresc să susţină echipa OWR, având astfel acces gratuit la evenimentele asociaţiei, pot deveni Prieteni OWR.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.