Secţiunea din cadrul Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Animest dedicată celor mai tineri dintre cinefili îşi redeschide universul plin de aventuri şi lecţii importante în perioada 4 - 13 octombrie. Minimest revine cu proiecţii speciale, o competiţie jurizată de copii, ateliere de animaţie, benzi desenate şi reciclare artistică, precum şi dimineţi de weekend la cinema pentru întreaga familie, anunţă organizatorii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Scurtmetrajele pentru copii din programul celei de-a 19-a ediţii Animest surprind anul acesta o mare varietate geografică şi lingvistică şi au personaje carismatice, cu care oricine se poate identifica. Temele lor aduc pe marile ecrane problemele globale ale omenirii văzute prin ochii copiilor sau redau perspective noi asupra unor subiecte dificil de abordat. Prin animaţie se creează o punte de comunicare şi înţelegere, iar poveştile din cadrul Minimest 2024 propun soluţii blânde şi uşor de înţeles.

Anul acesta părinţii vor putea petrece timp alături de cei mici, înainte sau după proiecţiile Minimest, la Cinemateca Eforie, unde va fi organizat Minimest Kids Corner - un loc plin de culoare şi jocuri pentru toate vârstele.

Minimest - Competiţia de filme pentru copii

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

24 de scurtmetraje din 20 de ţări, cel mai mare număr de până acum, concurează la această ediţie pentru Premiul secţiunii Minimest, acordat în urma voturilor oferite de membrii juriului format exclusiv din copii. Anul acesta Premiul secţiunii este oferit de ASAP România, programul de responsabilitate socială iniţiat de Fundaţia The Institute.

Realizate de studiouri de film deja consacrate, dar şi de studenţi ai universităţilor de arte, filmele de care copiii se vor îndrăgosti la această ediţie vorbesc despre emoţii, dependenţa de tehnologie, abuz, momente delicate care afectează un membru al familiei, drama refugiaţilor, toleranţă şi importanţa prieteniei.

Dimineţi de weekend pentru întreaga familie

În afara competiţiei, în dimineţile de weekend vor rula pe ecranele de cinema din Bucureşti poveşti de familie deja apreciate în festivalurile din întreaga lume.

Direct de la Berlinale ajunge în cadrul Minimest, "Vulpea şi iepuraşul salvează pădurea" / "Fox and Hare Save the Forest" (r. Mascha Halberstad), o aventură captivantă despre misiunea de căutare a unei bufniţe dispărute, enigma unui lac apărut misterios şi salvarea pădurii de la inundaţie. Filmul va fi distribuit în România de Bad Unicorn, din noiembrie.

Continuarea poveştii Douniei, fetiţa siriană pe care războiul a obligat-o să plece din ţara sa, se va vedea în premieră în România. "Dounia în ţara mare şi albă" / "Dounia - The Great White North", în regia aceloraşi André Kadi şi Marya Zarif, dezvăluie provocările adaptării eroinei în ţara adoptivă, Canada, şi lupta ei de a-şi păstra identitatea şi tradiţiile, în timp ce integrează altele noi şi îşi creează o viaţă diferită de cea cu care era obişnuită.

O producţie marca Disney|PIXAR va încânta întreaga familie într-una din dimineţile de weekend promise de Minimest: "Suflet" / "Soul" (r. Pete Docter, Kemp Powers), călătoria fantastică a unui profesor de gimnaziu, pasionat de jazz, care învaţă despre cum se contruieşte sufletul şi care este esenţa lui. Personajele prind viaţă prin intermediul vocilor cunoscuţilor actori de film Jamie Foxx, Tina Fey şi Graham Norton.

Un lungmetraj animat pentru întreaga familie este şi "Aventurile unui căţel parizian" / "Stinky Dog, Happy Life in Paris!" (r. Davy Durand, Vincent Patar şi Stéphane Aubier), o aventură pe străzile pariziene a doi prieteni de nedespărţit, Chien Pourri şi Chaplapla, care stârneşte invidie şi suspiciune în rândul patrupezilor canini. Proiecţia filmului în cadrul Minimest este organizată cu sprijinul Institutului Francez din Bucureşti.

Ateliere pentru copiii curioşi şi pasionaţi de animaţie

În ambele weekend-uri din cadrul Animest.19, artista de animaţie 2D Nicoleta Miron revine la festival cu două propuneri de ateliere interactive. Astfel, în 5 şi 6 octombrie copiii cu vârste între 9 - 12 ani sunt aşteptaţi la un atelier de animaţie stop-motion în care, cu ajutorul pieselor de Lego, vor construi o întreagă poveste prin intermediul căreia vor face primii paşi în această lume fascinantă. Zilele de 12 şi 13 octombrie sunt dedicate celor cu vârste între 6 - 8 ani pe care Nicoleta îi va învăţa cum să recreeze din plastilină personajele pe care le-au descoperit în lungmetrajele din cadrul Minimest şi să le pună în situaţii imaginate de ei. „Aventura de a crea poveşti şi de a explora animaţia începe mereu cu voie bună, dorinţa de a întâlni copii noi şi o pasiune pentru creaţie. În cadrul atelierelor îmi doresc să îi încurajez pe copii să fie deschişi şi să-şi exprime emoţiile, transmiţându-le bucuria de a aduce la viaţă sentimente, poveşti şi idei pe care le pot împărtăşi lumii”, a spus Nicoleta Miron.

În primul weekend Animest cei mici vor avea ocazia să participe şi la ateliere de animaţie abstractă, organizate alături de Institutul Cervantes. În cel de-al doilea copiii vor lucra, sub îndrumarea Annei Florea, la prima lor bandă desenată, în cadrul a două ateliere organizate în parteneriat cu ASAP România. În timpul săptămânii, în zilele de 7 - 10 octombrie, Minimest le propune copiilor cu vârste între 12 şi 15 ani, un atelier de reciclare artistică, sub îndrumarea artistei berlineze Nikki Schuster, care le va descoperi noi perspective atât asupra oraşului, cât şi asupra felului în care pot fi reinventate obiecte aparent banale. Atelierul de reciclare creativă este organizat la Animest cu sprijinul Forumului Cultural Austriac.

Filme accesibilizate pentru copii cu deficienţe de auz în cadrul Animest.19

Dincolo de programul obişnuit al Minimest, din fiecare weekend de festival, anul acesta Animest aduce în programul său mai multe proiecţii accesibilizate pentru copiii cu deficienţe de auz, prin intermediul proiectului „Ochi şi urechi”.

Astfel, cei mici sunt aşteptaţi la o selecţie de scurtmetraje din colecţia reţelei AFN – Animation Festival Network, accesibilizate. De asemenea, pe 11 octombrie, la Cinema Elvire Popesco, sunt invitaţi să vadă Leo, marele inventator / The Inventor (r. Jim Capobianco şi Pierre-Luc Granjon), o animaţie stop-motion despre marele inventator Leonardo da Vinci, nominalizată la Annie Awards 2024 şi prezentă în competiţia oficială Annecy. Filmul are subtitrare descriptivă şi interpretare în limba semnelor române.

Pentru proiecţia neaccesibilizată a filmului, dialogurile au fost adaptate ca viteză de citire şi simplificarea textului, să poată fi parcurse de copii chiar şi în afara secţiunii Minimest. Proiecţiile vor avea loc în prezenţa regizorului. Lungmetrajul este distribuit în România de YAY Films.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.