Mastering the Music Business, eveniment important dedicat industriei muzicale, începe marţi la Hotel Caro din Bucureşti. 100 de speakeri români şi internaţionali vor dezbate cele mai de interes subiecte muzicale şi se vor întâlni cu artişti independenţi, dar şi cu profesionişti din domeniu.
Între 6 şi 8 septembrie, Hotel Caro devine locul unde atât artiştii, cât şi profesioniştii din domeniu, au ocazia să se întâlnească cu experţi de top din industrie, să înveţe de la ei şi să interacţioneze în mod direct în cadrul conferinţei MMB.
Cele peste 40 de paneluri, workshopuri, studii de caz, prezentări şi sesiuni de Q&A se vor desfăşura la Hotel Caro, între 6 şi 8 septembrie de la ora 10 şi până la 18. Zilnic vor avea loc câte trei recepţii unde participanţii au ocazia să interacţioneze cu invitaţii preferaţi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Apoi, de la ora 20 şi până la miezul nopţii, la Club Expirat vor avea loc concertele din cadrul MMB Showcase Festival, unde publicul are ocazia să asculte trupe la început de drum. Programul integral al tuturor evenimentelor se găseşte pe: https://mmb2022.sched.com/. Bilete se mai găsesc în reţeaua iabilet.ro şi pe platforma ove.ro.
În cadrul workshopurilor, participanţii vor putea învăţa într-un mod interactiv cum să organizeze un festival, cum să-şi planifice un turneu internaţional, cum să scrie versuri şi cum să sincronizeze perfect o piesă. Printre cele mai aşteptate dezbateri sunt cele legate de noile platforme de finanţare pentru artişti, egalitatea de şanse din industrie, muzica trap şi modul în care este ea percepută în piaţă, dependenţă şi depresie, dar şi muzica din jocurile video şi reclame.
Speakerii ediţiei
La eveniment vor participa nu mai puţin de 100 de speakeri şi experţi din industria muzicală locală şi internaţională. Printre aceştia se numără artişti ca Marius Moga, Spike, Dan Byron, Doru Trăscău, Manuel Riva, Lucia, Paulina, experţi ca Olga Juverdeanu (General Manager la Global Records), Ioana Chereji (PR Manager Untold şi Neversea), Laura Coroianu (CEO EMAGIC), Dan Finţescu (Director de programe şi DJ la Kiss FM), Andreea Berghea (Music Director Kiss FM), dar şi profesionişti străini precum Login Kochishki (manager Dubioza Kolektiv), Ronny Krieger (General Manager în Europa pentru Patreon), Ekaterina Bazhanova (Director of Music Business Mindset la International Music Business School din Barcelona), Seppl Kretz (Creative Music Director), Solène Gautret (Tour Manager), Didier Gosset (Communication & Network Director, IMPALA) şi mulţi alţii.
Mai mult, anul acesta, ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, dar şi Excelenţa Sa, Laurence Auer, Ambasadorul Franţei în România, vor vorbi în deschiderea evenimentului.
MMB Showcase este festivalul ce prezintă artişti în ascensiune din România şi din lume, ce va avea loc între 6-8 septembrie la Club Expirat. Programul pe zile al celor 18 trupe este:
● 6 septembrie: :Papercutz (Portugalia), IVA (Bulgaria), AIKO (Cehia), Sturle Dagsland (Norvegia), KOIKOI (Serbia), E-an-na (România);
● 7 septembrie: OMBRA (Spania), krapka; KOMA (Ucraina), Groove Garden by Sorin Zlat (România), Cătălina Cara (Moldova), Woodstock Barbie (Ungaria), Zimbru (România);
● 8 septembrie: Labotanique (Franţa), IOVA (România), HVNDS (România), Love’n’Joy (Ucraina), Subterranean Masquerade (Israel), Picqued Jacks (Italia).
Intrarea la MMB Showcase Festival este liberă, în limita locurilor disponibile. Accesul publicului se va face în fiecare seară de festival începând cu ora 19:00. Detalii suplimentare despre artişti şi program se vor găsi pe site-ul oficial https://masteringthemusicbusiness.ro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.