„Marocco”, al doilea lungmetraj al regizorului Emanuel Pârvu, cu Şerban Pavlu, Crina Semciuc, Emilia Popescu în rolurile principale, va intra în cinematografe din 7 octombrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Filmul a avut premiera mondială în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastian în toamna anului trecut.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În Romania, „Marocco”a fost inclus în Competiţia Internaţională a TIFF Cluj şi a fost proiectat apoi la Festivalul de Film Anonimul în deschiderea Serii Filmului Românesc. A urmat un traseu de festivaluri internaţionale, filmul fiind deja proiectat în Statele Unite, Germania, Italia, Israel, Franta, Indonezia, Luxemburg, Georgia, India.

Din 7 octombrie, producţia poate fi văzută atât în Bucureşti cât şi în ţara, în circuitul de cinematografe şi în cadrul unor proiecţii speciale organizate în mai multe oraşe din ţară, în prezenţa regizorului şi a echipei filmului.

Premiera oficială a filmului va avea loc marţi, 4 octombrie, la Sala Luceafărul (fostul Cinema PRO) începând cu ora 19.00, în prezenţa echipei filmului. 

„Marocco” are o avanpremieră la Sala Elvire Popesco a Institutului Francez din Bucureşti, joi, 6 octombrie, începând cu ora 20.30, deasemenea în prezenţa echipei filmului. Această proiecţie are subtitrare în limba engleză. 

Conceptul posterului este realizat de Alexandru Micu, iar fotografia afişului îi aparţine lui Alex Gâlmeanu.

„Marocco” spune o poveste despre responsabilitate şi vinovăţie, despre lipsa încrederii care generează un lanţ de evenimente cu efecte devastatoare. Filmul urmăreşte destinele a două iubiri care ajung în situaţii de viaţă şi de moarte ca urmare a neîncrederii şi ridică o întrebare: „dacă fiecare are intenţii bune, şi totuşi cineva moare, unde e greşeala?”.

„Mi se pare ca relatia parinte-copil contine cea mai puternica forma de iubire şi e alcatuita din încredere, atentie, devotament, daruire. Şi atunci cred ca e un loc foarte bun de săpat, de speculat. Tot ce s-a scris despre iubire continuă să fie un izvor nesfarsit, dar cred ca perspectiva personală aduce un subiect nou pe piaţa. Adica tema ramane aceeasi, dar subiectele sunt nesfarsite, sunt practic cati oameni sunt.”, spune Emanuel Pârvu, regizorul filmului despre tema filmului, intr-un interviu pentru Urban.ro. 

În distributie sunt: Şerban Pavlu, Crina Semciuc, Emilia Popescu, Ana Indricău, Tudor Cucu Dumitrescu, Tania Filip, Vlad Brumaru, Mihaela Sîrbu, Mirela Gorea, Bianca Anastasiu  şi copiii Amalia Constantinescu şi Sonia Stolea.

Scenariul este semnat de Alexandru Popa şi Emanuel Pârvu, imaginea îi aparţine lui Silviu Stavilă; montajul- Dan Ştefan Pârlog şi sunetul- Dumitru Alexandru.

Filmul este produs de Miruna Berescu, prin FAMart.

„Marocco” este produs cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi realizat în colaborare cu Televiziunea Română, în co-producţie cu i/o post Cehia, Natura Party, The East Company Productions, FAMart Films Production, distribuit internaţional de Wide şi lansat cu sprijinul CNC şi Dacin Sara.

Emanuel Pârvu, care a lucrat ca actor pentru regizori ca Adrian Sitaru, Cristian Mungiu şi Dan Chişu, a câştigat cu lungmetrajul de debut, „Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor” (2017), premiul pentru regie la Sarajevo IFF.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.