Al Jean, producător şi scenarist al serialului „The Simpsons”, vorbeşte, într-un interviu pentru News.ro, despre noul scurtmetraj „Bun-venit în Club”, lansat pe Disney+, în care Lisa Simpson devine „rea”, despre cum a influenţat celebrul serial publicul de-a lungul celor peste 30 de sezoane şi de ce continuă să aibă succes în toată lumea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Scurtmetrajul „Bun-venit în Club!” a fost lansat de ziua Disney+. Lisa Simpson e hotărâtă să se transforme în prinţesa perfectă. După ce cunoaşte unii dintre cei mai faimoşi ticăloşi ai universului Disney, Lisa e surprinsă să afle că ar putea fi mai distractiv să fie rea.

Sezonul 34 al serialului „The Simpsons” va avea premiera în 25 septembrie, la Fox. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Cum rămâne serialul „The Simpsons” în viaţă?

Al Jean: Cred că sunt trei motive: Primul ar fi că a fost realizat iniţial de Matt Groening, James L. Brooks şi Sam Simon; este vast, un mare univers. Apoi, cred că trăim vremuri grele. Iar oamenii încă încearcă să relaţioneze cu această familie care încearcă să o scoată la capăt.

Vă aminţiţi un impact major asupra publicului? Ce a schimbat el?

Al Jean: Încă de la început, oamenii spuneau, ironic, că a durat ceva până serialul a prins rădăcini, dar de la primul episod difuzat pe Fox Network, îmi amintesc că mergeam pe stradă şi îi auzeam pe oameni că vorbesc despre serial. A fost foarte ciudat. De acolo, a ajuns în viaţa tuturor şi asta a fost ceva uimitor pentru mine.

De ce devine Lisa rea acum?

Cred că să faci rău e mai distractiv decât să faci bine. Acesta este şi motivul pentru care o face.

Filmul scurt duce la altceva de aici înainte?

Am făcut aceste filme scurte la Disney + şi sperăm să mai facem. Este o completare la cunoscuţii „The Simpsons”.

Lisa este un model pentru noile generaţii de femei?

Mi s-a spus asta, da, e uimitor pentru mine - nu că aş face ceva să fiu un exemplu pentru cineva -, dar actriţa Yeardley Smith ia lucrurile în serios, face o treabă fantastică în rolul Lisei şi înseamnă mult pentru ea.

Cum a intervenit internetul în serial?

Cu toţii am crescut cu internetul şi pentru mine e amuzant că am citit despre cel mai prost episod din sezonul doi, aşa că aştept multe critici - o critică constructivă este bună, dar nu poţi ajunge să citeşti totul.

Ce ar spune Homer Simpson după pandemie?
Acum puneţi masca!

Suntem deosebit de încântaţi cât de popular este acest serial şi mulţumim!

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.