Noul serial „Cercul complet/ Full Circle”, regizat de Steven Soderbergh şi avându-i, printre alţii, pe Claire Danes, Timothy Olyphant şi Dennis Quaid în distribuţie, este disponibil pe HBO Max. News.ro prezintă în exclusivitate un interviu cu actorul american Jharrel Jerome, câştigător al premiului Emmy, în care vorbeşte despre cum a lucrat cu regizorul şi cum s-a pregătit pentru rolul său Aked.
Cum a apărut acest rol şi ce te-a atras, iniţial, la „Full Circle”?
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
JJ: Când te sună Steven Soderbergh, răspunzi! (râde). A fost mai întâi un apel din partea echipei mele şi apoi am ajuns la un zoom o săptămână mai târziu. Stăteam faţă în faţă cu el timp de o oră şi îmi tremurau picioarele şi îmi spuneam: „Doamne, e Steven Soderbergh”. Scenariul este atât de dens, complicat şi pentru mine acesta este cel mai meticulos tip de scenariu. Când ştii că cineva ca Steven îl va regiza, cred că ai încredere în el şi te laşi dus de val.
Ce ştiai despre opera lui Steven Soderbergh?
JJ: Îmi amintesc că m-am uitat la „Erin Brockovich” şi „Sex, Lies and Videotape”. Dar când am fost distribuit, atunci am făcut o analiză în profunzime şi am petrecut un weekend uitându-mă la toate filmele lui. Ştiu că „Traffic” este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai bune filme ale sale şi pentru mine acesta este preferatul meu dintre toate filmele sale. Am văzut „Magic Mike” când aveam 16 ani, dar habar nu aveam că Steven Soderbergh l-a regizat! Gama lui de filme este impecabilă şi poate intra în orice gen, este foarte tare.
Cum a fost să lucrezi cu el?
JJ: Este atât de militant şi de concentrat, aşa că nu necesită nimic altceva decât asta. Când te duci pe platou trebuie să ai personajul în cap şi unele alegeri conturate. Eu sunt obişnuit cu un mod de lucru foarte improvizat, în care nu învăţ replicile decât în ultimul minut şi îmi place să am o alegere diferită la fiecare dublă. În cazul lui Steven, trebuie să te retragi puţin şi să lucrezi mai concentrat şi mai atent.
A fost asta o mare provocare?
JJ: 100%, cred că asta mi-a plăcut cel mai mult. Cel mai bun mod de a merge pe platoul de filmare este să ştii că vei fi provocat şi să ieşi de pe platou spunând: „Oof, bine, am făcut asta!”. Steven este propriul său DP (Director de imagine) şi filmează singur, aşa că are două părţi ale creierului său care lucrează - partea care se ocupă de curatoriatul şi dirijarea performanţei actorilor şi partea care vine cu modul în care arată filmul. Aşadar, lucrezi cu un artist care se gândeşte la un milion de lucruri şi asta înseamnă că trebuie să ai răbdare şi să faci o parte din muncă pe cont propriu. Este o provocare, dar este distractiv şi necesită încredere. El trebuie să aibă încredere în mine şi eu trebuie să am încredere în el, şi atunci când lucrezi cu acest sentiment de încredere, te simţi bine şi este foarte motivant.
Ce ne poţi spune despre personajul tău, Aked?
JJ: Aked este un copil sălbatic. Este un personaj special pentru că la sfârşitul proiectului nu te poţi decide dacă este bun sau rău. Aceasta este complexitatea fiecărui personaj, dar cu Aked este atât de interesant pentru că are motivaţii diferite. Este un amestec ciudat - vine dintr-un loc traumatic şi trist din cauza unei pierderi recente (moartea unchiului său), dar şi din dorinţa de a fi puternic, de a-şi impresiona şi de a-şi face familia mândră. Există motive puternice pentru care face ceea ce face, dar nu le vezi de la început şi asta îl face atât de interesant. De obicei, vezi un personaj care începe cu durere şi traume, le vezi cum se înrăutăţesc şi apoi cum se transformă într-un personaj negativ, dar Aked, de la bun început, este o bombă cu ceas. Crede că familia lui i-a transmis ştafeta, dar de fapt i-a dat o bombă. Habar nu are că este o bombă; se afişează cu ea fără să ştie că va exploda în orice moment. O mare diferenţă între el şi celelalte personaje din serial este că toţi ceilalţi au cel puţin o persoană pe care să se sprijine sau de la care să primească sprijin. Aked îi pierde continuu pe toţi oamenii din jurul lui, se simte pierdut într-o lume care se prăbuşeşte peste el.
Cum este relaţia cu mătuşa sa, Savitri (CCH Pounder)?
JJ: Este una dintre acele relaţii care ar putea fi considerată prea puternică sau prea apropiată. Este aproape ca efectul „băiatul mamei”, în care un fiu îşi iubeşte mama atât de mult încât există o toxicitate în spatele ei. Aked simte că, dacă îşi pierde mătuşa, va pierde totul. Dacă ea pleacă şi îi întoarce spatele, nu mai are pe nimeni. Aşa că se agaţă de ea cu dragoste, dar există o disperare în spatele ei. Aked ar face orice pentru mătuşa lui, dar încet-încet începe să realizeze că mătuşa lui nu va face nimic pentru el.
Ce fel de pregătire ai făcut pentru acest rol?
JJ: În rolurile anterioare, am avut la dispoziţie poate câteva luni pentru a studia scenariul, dar pentru acest rol am avut la dispoziţie doar şase săptămâni, aşa că am vrut să mă concentrez asupra anumitor lucruri, cum ar fi cultura din Guyana. Din fericire, Aked este un newyorkez, aşa că nu a trebuit să merg până la punctul de a adopta limba, dar am vrut să adopt ritmul dialectului. Chiar dacă am un accent newyorkez, am vrut să introduc acele subtilităţi, mai ales pentru oricine este din Guyana. Vreau ca un newyorkez din Guyana să simtă că este văzut pe ecran. Din nou, în scenariu, Aked este un puşti monstruos, cu toată această agitaţie în interiorul său, aşa că pentru mine, provocarea a fost să las suficient de multe nuanţe şi vulnerabilitate înăuntru, pentru ca publicul să nu renunţe prea curând la el. Este dificil să joci un personaj negativ în general, pentru că poţi juca un personaj negativ până la punctul în care să spui: „Nu-mi pasă, sper să primească ceea ce merită”. Cred că Aked este mult mai mult decât atât; este acest copil pierdut. Se poate vedea asta în scena în care partenerul său este împuşcat în dubă. Aked dă ordine şi apoi, dintr-o dată, se trage un foc de armă, iar el ţipă şi plânge ca o fată. Mi-a plăcut foarte mult acel moment, pentru că suntem obişnuiţi ca aceşti tipi duri să fie atât de duri; nu se întâmplă prea des să îl vezi pe tipul dur plângând sau intrând în panică.
Cum ai reuşit să simţi empatie pentru Aked?
JJ: A fost o provocare, dar trebuie să-ţi iubeşti personajul; trebuie să găseşti umanul din el şi să îl iubeşti. Avem multe asemănări, în afară de faptul că vrem să răpim pe cineva. Amândoi suntem newyorkezi, amândoi suntem orientaţi spre familie; amândoi avem obiective şi vrem să ne facem treaba - doar că tratăm lucrurile diferit.
Ai câştigat un Emmy în 2019 pentru „When They See Us”. Câtă presiune simţi pentru a reînnoi acest succes?
JJ: Încă mai cobor de la acea înălţime. Dar nu pot să mă mişc niciodată cu asta în minte şi să mă las condus de ea. Cred că munca ar putea sfârşi prin a fi pretenţioasă sau forţată dacă aş sta şi m-aş gândi la ceea ce mi-a fost deja dat. Încă nu ştiu cum am câştigat primul Emmy. Pur şi simplu vreau să joc mereu personaje care mă provoacă şi mă scot din zona mea de confort. Muncesc cel mai mult atunci când sunt provocat şi când nu este atât de uşor. Sper ca Emmy-ul pe care l-am câştigat să nu fie unul unic, mi-ar plăcea să fac o mică colecţie, dar până atunci nu asta este obiectivul principal, ci mai degrabă să fac o muncă care mi se pare potrivită.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
