Un Renault sport, care în urmă cu 40 de ani a fost achiziţionat de familia Ceauşescu, iar astăzi reprezintă o maşină sport vintage, de colecţie, este scos la licitaţie joi, pe 19 mai, cu un preţ de pornire de 500 de euro, anunţă Artmark.
Astfel, familia Ceauşescu achiziţionează în 1983, un exemplar Renault Fuego GTS, pe care să îl facă cadou fiicei lor Zoia Ceauşescu, cu prilejul căsătoriei acesteia cu Mircea Oprean, pe atunci cadru universitar în Universitatea Politehnică Bucureşti.
Maşina a fost comandată direct la Uzinele Renault din Franţa, iar de achiziţionarea şi dotarea sa s-ar fi ocupat un serviciu specializat al Securităţii. Istoria zice că pentru achiziţionarea exemplarului GTS s-ar fi vândut un alt autoturism Mercedes ce ar fi aparţinut familiei şi ar fi fost condus tot de Zoia Ceauşescu. Îndată după Revoluţia din 1989, automobilul sport a fost pus sub sechestru de către Procuratura Generală, pentru ca, abia 7 ani mai târziu, o dată cu dispunerea încetării urmăririi penale, să fie restituită urmaşilor familiei Ceauşescu, împreună cu alte bunuri personale.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Autoturismul sport are în licitaţie un preţ de pornire de doar 500 de euro.
Alături de exemplarul achiziţionat de familia Ceauşescu sunt puse în vânzare, în cadrul aceleiaşi licitaţii, şi alte maşini circumscrise genului de „modern classics”, adică modele istorice dar perfect funcţionale, provenind din colecţiile unor pasionaţi ori din patrimoniile unor instituţii. Cea mai interesantă apariţie este un exemplar Maserati Quattroporte, care are preţul de pornire de 15.000 de euro.
Maşina, sinonimă cu sedanurile de lux, a fost realizată în 1980 într-o ediţie limitată de doar 2133 de modele, iar piesa din licitaţie are numărul 606. Este cunoscut faptul că specificaţiile Maserati Quattroporte din 1980 pentru motor au fost impresionante pentru epocă, iar interiorul maşinii, care poate găzdui confortabil 5 persoane pentru călătorii scurte sau lungi, a fost descris, la vremea lui, drept „o simfonie a luxului somptuos”.
În cadrul evenimentului „Licitaţiei de Eleganţă” din 19 mai, ce se va desfăşura doar pe platforma online Artmark Live, vor fi scoase la licitaţie, pentru preţul de pornire de 8.000 de euro, fiecare, şi un Fiat 124 Spider din 1973, un Chevrolet Silverado din 1977, dar şi un elegant Mercedes decapotabil, model SL380, produs doar între anii 1981-1985. Pentru preţul de pornire de doar 5.000 de euro va fi scoasă la licitaţie şi „bijuteria albastră”, un exemplar de Pontiac Trans Am Firebird, maşină sport produsă în 1987 într-o ediţie de asemenea limitată, având motor de Corvette.
Iubitorii de maşini pot testa până pe 19 mai, data Licitaţiei de Eleganţă, modele rare expuse în curtea Palatului Cesianu-Racoviţă, cu programare prealabilă, şi pot depune oferte pentru piesele de colecţie prin intermediul unui cont activ deschis pe www.artmark.ro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.