Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, europarlamentarul Claudiu Târziu, a afirmat, marţi seară, că niciunul dintre rezultatele obţinute la alegerile de anul trecut nu a fost considerat mulţumitor, fiind necesară o analiză ”foarte riguroasă şi serioasă”, dar şi măsuri concrete. Târziu afirmă că responsabilitatea trebuie împărţită în partid, dar George Simion, în calitate de preşedinte al formaţiunii, este principalul responsabil.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Este foarte greu să ştii de unde vin voturile, cum e greu şi să ştii de ce nu vin voturile pe care le aştepţi. Noi aveam aşteptări mult mai mari decât rezultatele obţinute. Urmează să facem o analiză să vedem de ce nu au venit acele voturi”, a declarat, marţis eară, la Antena 3, Claudiu Târziu.

Întrebat dacă pardiul a fost mulţumit de rezultatele obţinute în alegeri de George Simion, candidat la Preşedinţie şi clasat pe locul al patrulea, Târziu a afirmat: ”Nu suntem mulţumiţi de rezultatele niciunui tip de alegeri care au avut loc anul trecut, pentru că potenţialul nostru este mult mai mare. De ce am luat mai puţin decât credeam că suntem îndreptăţiţi să primim? Sunt întrebări la care trebuie să ne răspundem în urma unei analize foarte riguroase şi serioase, urmate şi de măsuri concrete pentru a face acţiunea noastră politică mai eficientă”.

Întrebat dacă George Simion este considerat vinovat pentru scorul obţinut de AUR la alegerile de anul trecut, Târziu a afirmat: ”Eu cred că responsabilitatea pentru un rezultat mai slab, ca şi meritele pentru un rezultat mai bun, se împart în cadrul unui partid. Nu poţi să dai vina pe unul sau pe altul. E adevărat că George Simion, fiind preşedintele partidului, este principalul responsabil, dar nu în sensul în care este principalul vinovat”.

Potrivit G4Media, Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) este în pragul scindării, după ce relaţiile dintre George Simion şi Claudiu Târziu s-au răcit considerabil.

Târziu, numărul doi din partid, intenţionează să ceară un Congres Extraordinar care să ducă la un nou raport de forţe la vârful formaţiunii, din cauza modului discreţionar în care Simion ar conduce AUR.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.