Sindromul ovarului polichistic (SOP) este o afecţiune hormonală care afectează femeile de vârstă reproductivă. De obicei, începe în timpul adolescenţei, dar poate apărea şi mai târziu. Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), de acest sindrom suferă aproximativ 8-13% dintre femeile aflate la vârsta de reproducere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În practica mea încep să întâlnesc din ce în ce mai des acest sindrom, de multe ori la un control de rutină, fără acuze din partea pacientei”, a precizat dr. Nagy Attila, medic specialist ginecolog în cadrul MedLife Târgu Mureş. Sindromul ovarului polichistic este o problemă semnificativă de sănătate publică, fiind cea mai frecventă cauză a anovulaţiei şi o cauză principală a infertilităţii. Până la 70% dintre cazuri rămân nediagnosticate şi acest lucru se întâmplă peste tot în întreaga lume.

SOP este asociat cu o varietate de probleme de sănătate pe termen lung, care afectează bunăstarea fizică şi emoţională. Poate provoca dezechilibre hormonale, menstruaţii neregulate, niveluri în exces de androgeni şi chisturi în ovare. Perioadele neregulate, de obicei cu lipsa ovulaţiei, pot face dificile încercările de a rămâne însărcinată. „Incidenţa acestui sindrom este variabilă, dar este aproximată la 10%, fiind clasată între primele afecţiuni endocrinologice la femeile de vârstă fertilă”, a precizat dr. Nagy Attila. Ginecologul a explicat ce se întâmplă în SOP: „ovarele femeilor de vârstă fertilă produc o cantitate anormală de hormoni masculini denumiţi hormoni androgeni. Cele trei caracteristici sunt: menstruaţiile neregulate, excesul de hormoni masculini şi ovare de aspect polichistic la evaluarea ecografică”.

Mamă cu SOP, risc de opt ori mai mare pentru fiică să aibă acelaşi diagnostic

Deşi cauza nu este elucidată încă, medicii au identificat mai mulţi factori care joacă un rol important în dezvoltarea sindromului ovarului polichistic. De exemplu, rezistenţa la insulină, dar şi prea multă insulină afectează ovulaţia (procesul prin care ovocitele sunt eliberate din ovar), inflamaţia, excesul de androgen interferează cu ovulaţia. De asemenea componenta ereditară – anumite gene pot fi implicate în SOP, dar şi un istoric familial poate fi un factor determinant.

Medicii buni ştiu că există o întrepătrundere a factorilor genetici şi a celor de mediu care concură la apariţia acestui sindrom, aşa că sunt atenţi la femeile care au în familie cazuri de SOP. Fiica unei femei diagnosticate cu acest sindrom are un risc de opt ori mai mare de a fi diagnosticată cu aceeaşi afecţiune, iar sora unei femei diagnosticate cu SOP are un risc de 40% să dezvolte boala.

Ecografia, principala investigaţie paraclinică

Dr. Nagy Attila a lucrat în Ungaria încă din anul III de rezidenţiat şi a continuat timp de 7 ani, ca medic de gardă în zone urbane mici. „Deşi sistemul medical este uşor diferit de cel din România, cred că cel mai mult m-a ajutat să văd care sunt cu adevărat situaţiile de urgenţă, să fac un triaj între cazurile critice şi cele care pot fi temporizate şi să acţionez rapid, dar eficient pentru a rezolva situaţia sau a redirecţiona pacientul către o unitate superioară”, a povestit medicul, care s-a orientat către obstetrică-ginecologie, unde a şi rămas. „Este o specialitate complexă care include atât partea medicală, cât şi cea chirurgicală şi în cadrul căreia pot să aleg să mă supraspecializez în subdomenii precum ecografia ginecologică, infertilitate, sindromul de menopauză sau estetica şi funcţionalitatea ginecologică”, a spus dr. Nagy Attila, care lucrează în România şi aplică tot ce a învăţat în străinătate.

Ecografia ginecologică îl ajută pe medic în diagnosticarea mai rapidă a multor afecţiuni, inclusiv a SOP. Ecografia determină aspectul ovarelor şi al uterului, fiind una dintre investigaţiile necesare, după ce medicul face anamneza amănunţită a pacientei despre istoricul menstruaţiilor şi regularitatea acestora, apoi un examen clinic care poate depista prezenţa pilozităţii excesive şi a acneei.

Diagnosticul pozitiv al SOP este unul interdisciplinar, implicând atât medicul ginecolog, cât şi pe cel endocrinolog. Principala investigaţie paraclinică este ecografia ginecologică, unde diagnosticul de confirmare îl reprezintă prezenţa unor ovare mărite în volum, cu multipli săculeţi plini cu lichid (> 10-12), de dimensiuni < 1cm, denumite ovare micropolichistice. Se mai efectuează analize de laborator care pot releva o glicemie crescută, un nivel elevat de hormoni androgeni sau colesterol mărit”, a explicat medicul.

SOP nu trebuie ignorat, poate avea multiple complicaţii!

Simptomele sindromului ovarelor polichistice pot diferi de la o persoană la alta. De asemenea, se pot schimba în timp şi apar adesea fără un factor declanşator clar. „Simptomele nu sunt întotdeauna prezente, motiv pentru care multe paciente se adresează destul de târziu medicului ginecolog. Când sunt prezente, pot varia de la uşoare la severe, pot include tot tabloul sau doar o parte din următoarele: menstruaţii neregulate, scăderea frecvenţei menstruaţiilor (bradimenoree/ oligomenoree) sau chiar oprirea lor (amenoree secundară), exces ponderal, infertilitate, pilozitate accentuată pe faţă şi corp denumită hirsutism şi acnee”, a descris dr. Nagy Attila.

Medicii americani de la Yale susţin că Sindromul ovarelor polichistice este, de obicei, detectat la femeile cu vârsta cuprinsă între 20 şi 30 de ani, dar primele semne pot fi evidente la fetele mai tinere, inclusiv la cele care nu au început încă menstruaţia.

Ignorat şi netratat, sindromul de ovare polichistice poate duce la apariţia a numeroase complicaţii, printre care infertilitate, diabet gestaţional (afecţiune care apare în timpul sarcinii şi afectează creşterea şi dezvoltarea fătului, dar şi sănătatea mamei), sindrom metabolic (care include hipertensiune arterială, valori crescute ale colesterolului şi niveluri crescute ale glicemiei), apnee de somn şi cancer endometrial.

Nu există tratament care să vindece ovarele polichistice, dar pot fi controlate simptomele

Chiar dacă această afecţiune cronică nu poate fi vindecată, unele simptome pot fi îmbunătăţite prin modificările stilului de viaţă, prin administrarea unor medicamente şi tratamente de fertilitate.

Nu există un tratament care să vindece sindromul ovarelor polichistice, dar există multiple metode prin care putem controla simptomele. Abordarea este una holistică, începând cu modificarea stilului de viaţă. Aceasta presupune o alimentaţie sănătoasă şi integrarea activităţii fizice în programul zilnic. În cazul pacientelor supraponderale, o scădere în greutate poate ameliora semnificativ tabloul clinic şi paraclinic, de cele mai multe ori, funcţia gonadică restaurându-se fără alte intervenţii. Tratamentul medical presupune supresia hormonilor androgeni, controlul rezistenţei la insulină, ameliorarea profilului metabolic şi chiar inducerea ovulatorie la pacientele care au ca obiectiv obţinerea unei sarcini”, a afirmat ginecologul.

Aproximativ 50% dintre femeile din S.U.A. cu ovare polichistice sunt obeze. O pierdere de 10% a greutăţii corporale poate ajuta la regularizarea ciclului menstrual şi la îmbunătăţirea şanselor de a rămâne însărcinată, după cum susţin medicii americani care semnalează că o femeie din 10 cu vârsta reproductivă are ovare polichistice.

În această meserie trebuie să te mulezi pe fiecare pacientă în parte şi să încerci să înţelegi că fiecare afecţiune, deşi poate părea identică, se poate prezenţa diferit şi trebuie tratată că atare. Chiar dacă pacientele se prezintă pentru o rezolvare medicală, de cele mai multe ori ele apreciază, în primul rând, faptul că le ascult întregul istoric medical, că le acord suficient timp în cadrul consultaţiei şi că le expun mai multe variante terapeutice în funcţie de nevoile lor fizice, psihice, economice sau de cuplu”, a mărturisit ginecologul.   

Cel mai frecvent mit întâlnit: imposibilitatea obţinerii unei sarcini

Atunci când are în faţa sa o femeie cu SOP, dr. Nagy Attila îşi propune ca prim obiectiv terapeutic să restabilească ovulaţia, inhibând secreţia de hormoni masculini. „Cel mai frecvent mit întâlnit este acela legat de imposibilitatea obţinerii unei sarcini. Chiar dacă pentru unele paciente alterarea fertilităţii reprezintă principala problemă, pentru altele nu. Unora nu le afectează capacitatea de a rămâne însărcinate. Dacă în urma tratamentelor nu se observă o ameliorare a funcţiei reproductive, atunci femeia se redirecţionează către un centru de infertilitate”, a afirmat medicul.

Studiile arată că până la 70% dintre femeile cu ovare polichistice au probleme de fertilitate. Din fericire, există însă mai multe opţiuni de tratament al infertilităţii, de la medicamente, până la tehnici avansate de fertilitate care utilizează hormoni injectabili, inseminare intrauterină sau fertilizare in vitro.

Cea mai mare greşeală a pacientelor, în general, este neprezentarea la medicul ginecolog, din raţiuni de frică şi jenă, de obicei. Pe locul doi se află amânarea momentului conceperii după 30 de ani, ca tendinţa globală, şi ignorarea prezenţei SOP ca factor agravant în obţinerea sarcinii. Recomandarea mea este ca fiecare femeie, de la debutul vieţii sexuale şi până la 65 de ani, dacă nu prezintă alte indicaţii, să se prezinte la un consult ginecologic anual, iar cuplurile care nu reuşesc să obţină o sarcină în decurs de un an, este indicat să facă un consult preconcepţional amănunţit”, a concluzionat dr. Nagy Attila.

Surse:

https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/polycystic-ovary-syndrome

https://www.medlife.ro/glosar-medical/afectiuni-medicale/sindrom-ovarian-polichistic-cauze-simptome-tratament

https://www.womenshealth.gov/a-z-topics/polycystic-ovary-syndrome

https://www.yalemedicine.org/conditions/polycystic-ovary-syndrome

**

Acest articol este susţinut de MedLife, cea mai mare reţea de servicii medicale private din România, şi îşi propune să fie o sursă de informare şi inspiraţie pentru o viaţă sănătoasă şi echilibrată.

Sănătatea reprezintă principala sursă de fericire a românilor. La MedLife, fericirea oamenilor ne bucură şi ne motivează să oferim soluţii medicale la cele mai înalte standarde.

Indiferent de specialitate, la MedLife găseşti oricând medici buni, a căror expertiză este completată de cele mai avansate tehnologii din domeniul medical şi o infrastructură modernă, asigurând o îngrijire personalizată fiecărui pacient.

Află mai multe detalii despre toate serviciile pe www.medlife.ro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.