Generalul Virgil Bălăceanu, fostul reprezentant al României la Comandamentul NATO de la Bruxelles, consideră „revoltător”, în carul „dosarului eşuat” al corvetelor multifuncţionale, „să ai sumele alocate ani de zile pentru dezvoltarea forţelor navale şi să nu poţi un asemenea lucru. Generalul crede că, dacă şi-ar fi propus, preşedintele Klaus Iohannis ar fi găsit o soluţie pentru deblocarea contractului, în discuţiile cu preşedintele francez Emmanuel Macron.
„Deci este revoltător să ai sumele alocate ani de zile pentru a-ţi realiza capabilităţi pentru forţele navale şi să nu poţi face un asemenea lucru. Asta se întâmplă pentru că există un dezinteres faţă de problemele majore ale noastre şi atunci se spune: evit să abordez o asemenea problemă, nu intră în responsabilitatea preşedintelui, nu intră în responsabilitatea ministrului apărării, nu caut soluţii pentru că dacă nu le am deja pe masă într-o legislaţie anterioară nu-mi asum eu riscul să intru în lucruri care îmi pot afecta imaginea, îmi pot afecta libertatea”, a declarat, pentru News.ro, generalul Virgil Bălăceanu.
În august 2023, Ministerul Apărării anunţa că a anulat procedurra de atribuire din Programul de înzestrare "Corvetă multifuncţională", întrucât ofertantul declarat câştigător nu a semnat acordul-cadru. În primăvara anului următor, Guvernul a abrogat hotărârea care viza achiziţia de corvete multifuncţionale.
România a vorbit pentru prima dată despre cumpărarea corvetelor în 2016, dar procedurile au fost accelerate în 2018. Un an mai târziu, gigantul francez Naval Group şi Şantierul Naval Constanţa au câştigat licitaţia, dar contractul, în valoare de 1,2 miliarde de euro, nu a mai fost semnat. În afara acestei asocieri, au mai ofertat Şantierul Damen (Olanda) şi Fincantieri (Italia).
„Decizia trebuie luată, în primul rând, la nivel politic”
Generalul Virgil Bălăceanu consideră că decizia pentru deblocarea acestei situaţii şi contruirea corvetelor multifuncţionale pentru înzestrarea Forţelor Navale Române trebuie luată, în primul rând, „la nivel politic”.
„Decizia trebuie luată, în primul rând, la nivel politic, pentru că presupune o acţiune politică majoră. Eu am convingerea că dacă preşedintele Iohannis şi-ar fi propus, în discuţiile cu preşedintele Macron, să deblocheze contractul, devenit un adevărat dosar eşuat al construirii corvetelor multifuncţionale şi al modernizării fregatelor, s-ar fi ajuns la o soluţie. Atunci când vorbeşti de industria de apărare şi de capabilităţile necesare apărării României, respecţi legislaţia, dar legislaţia înseamnă respectarea şi a acestor nevoi. Dacă cei care sunt decidenţi nu se implică şi spun «nu e problema mea pentru că este o problemă de afacere şi de legislaţie în domeniul achiziţiilor», atunci eşuează, în condiţiile în care ai Marea Neagră închisă”, afirmă Bălăceanu.
„Nu te poţi apăra împotriva flotei ruse la Marea Neagră cu un tun”
În ceea ce priveşte fregatele aflate în doarea Forţelor Navale, care trebuie modernizate, Virgil Bălăceanu spune că la momentul actual, acestea nu pot duce decât operaţii maritime patrulare, ele nefiind înarmate şi neputând să execute misiuni de apărare maritimă.
„Nu poţi să te aperi împotriva agresivităţii flotei ruse la Marea Neagră cu un tun. Unde sunt sistemele de rachete, de rachete antinavă, unde sunt sistemele de apărare antiaeriană, unde sunt torpilele perfecţionate, unde sunt, eventual, dacă se va ajunge ca la bordul navelor de luptă să fie şi drone maritime şi aşa mai departe. Noi ne lăudăm cu cele două fregate, dar capabilităţi de luptă are cea de-a treia fregată, „Mărăşeşti”, care, pentru că a fost produsă de industria românească şi echipată cu armament sovietic, este Cenuşăreasa, dar ea este singura fregată care poate desfăşura o misiune reală de apărare maritimă şi costieră a României. Acestea sunt realităţile, dar nu ni le spune nimeni şi de multe ori cosmetizăm adevărul. Asta este o vulnerabilitate majoră”, a mai declarat Virgil Bălăceanu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.