Actorul Hugh Grant a făcut apel, într-un mesaj publicat pe Twitter, pentru a-i fi înapoiat scenariul la care lucra şi care a fost furat odată cu geanta sa din maşină, duminică seară, scrie BBC.
Într-un mesaj pe Twitter, el a scris că "măcar" să-i fie returnat scenariul care "conţine însemnări făcute timp de mai multe săptămâni".
Geanta, care a fost furată duminică seară, ar putea să conţină şi cardurile medicale ale copiilor săi, spune actorul.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Grant a cerut returnarea lucrurilor sale la adresa studiourile Ealing ale companiei Coach Films - Ealing Green, W5.
Actorul a scris: "În situaţia puţin probabilă în care cineva ştie cine mi-a spart maşina în această seară şi mi-a furat geanta, vă rog încercaţi şi convingeţi-l să returneze măcar scenariul meu. Multe săptămâni de note şi idei. Şi poate şi cardurile medicale ale copiilor mei".
Grant a fost lăudat, anul trecut, pentru portretizarea politicianului britanic Jeremy Thorpe în mini-seria "A Very English Scandal", care a fost difuzată de BBC în Marea Britanie şi de Amazon în Statele Unite.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.