Harvey Weinstein a acordat un nou interviu, în care producătorul acuzat de viol şi agresiuni sexuale vorbeşte despre procesul său, care începe luni la New York, şi despre planurile de viitor dacă este găsit nevinovat, potrivit Variety.
"Ultimii doi ani au fost foarte solicitanţi şi mi-au oferit o mare oportunitate de auto-reflecţie", a scris Weinstein într-un email către CNN. "Realizez acum că am fost consumat de munca mea, compania şi de goana după succes. Asta m-a făcut să-mi neglijez familia, relaţiile şi i-am îndepărtat pe oamenii din jurul meu. Am fost la reabilitare din octombrie 2017 şi am fost implicat într-un program de 12 paşi şi meditaţie. Am învăţat să renunţ la nevoia mea de control".
Despre planurile sale, dacă va fi găsit nevinovat, Weinstein, care a fost supus unei intervenţii chirurgicale luna trecută, a scris că se va cncentra pe copiii săi, sănătate şi odihnă. El a spus şi că ar încerca să-şi refacă cariera în industria de film.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Va necesita ceva muncă să o reclădesc", a scris el. "Dacă pot reveni să fac ceva bun şi să construiesc lucruri pentru a-i ajuta pe alţii să se vindece şi să le aducă o stare de bine, intenţionez să fac asta".
Weinstein nu a vrut să răspundă dacă simte empatie faţă de acuzatoarele sale, scriind că urmează sfaturile avocaţilor lui "de a nu oferi niciun fel de comentariu în privinţa acestui subiect".
El adaugă ferm că este nevinovat de toate acuzaţiile, susţinând că "cele mai multe preconcepţii ale publicului provin din presupunerile făcute prin intermediul mass-media".
Weinstein a fost acuzat de viol, agresiune sexuală sau hărţuire sexuală de mai mult de 80 de femei. Procesul, în care au fost formulate cinci capete de acuzare împotriva sa, începe pe 6 ianuarie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...