Elton John va avea o apariţie-eveniment la Paris, Stevie Wonder la Los Angeles, Billie Eilish la New York, alături de alte megastaruri în concerte în toată lumea, sâmbătă, sub egida ONG-ului Global Citizen. 70 de artişti vor cânta în 15 oraşe în cadrul evenimentului "Global Citizen Live".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ca şi Love Aid, show-ul caritabil din 1985, organizat în mai multe oraşe la iniţiativa lui Bob Geldof pentru a lupta contra foametei din Etiopia, concerte sunt programate sâmbătă şi în alte oraşe.    

La New York, în Central Park, va fi formaţia Coldplay, Jennifer Lopez sau Lizzo. La Paris, pe Champ-de-Mars, Ed Sheeran, Black Eyed Peas, Christine and the Queens. Greek Theatre din Los Angeles îi va primi pe Adam Lambert, Demi Lovato, ONEREPUBLIC. De asemenea, prinţul Harry şi Meghan sunt anunţaţi în Central Park.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Pentru a acoperi toate fusurile orare, spectacole TV vor fi difuzate, precum cel al formaţiei BTS de la Seul, Kylie Minogue şi Måneskin (câştigătorii Eurovision) de la Londra, Andrea Bocelli din Toscana, Metallica din Louisville (SUA), Green Day de la Los Angeles sau Ricky Martin din Las Vegas.

Reprezentaţiile vor fi vizibile pe Apple Music, Apple TV App, YouTube, Twitter, precum şi prin intermediul diferiţilor difuzori (TF1/TMC în Franţa, TV Azteca în Mexic, BBC în Marea Britanie, ABC, ABC News Live, iHeartRadio, Hulu, The Roku Channel, FX şi Time în Statele Unite).

În spatele acestui eveniment se află Global Citizen, ONG care se descrie drept "o mişcare a cetăţenilor angajaţi". 

"Global Citizen Live" (GCL) ar trebui de această dată să permită, potrivit organizatorilor săi, să cheme "guvernele, companiile mari şi filantropii să colaboreze pentru a apăra planeta şi a învinge sărăcia, concentrându-se asupra ameninţărilor. Mai urgent”.

Ţintele sunt "schimbarea climatică, echitatea în materie de vaccinuri şi foametea". "În faţa urgenţei climatice, lupta contra inegalităţilor şi relansarea mondială post-Covid, trebuie să facem o schimbare radcală în modul nostru de viaţă, să regândim raportul nostru cu natura, la fel ca modalităţile noastre de a produce şi a consuma", a declarat Anne Hidalgo, primarul Parisului, într-un comunicat. 

Aproape 20.000 de spectatori sunt aşteptaţi la Paris, pe Champ-de-Mars. Toate biletele, gratuite, au fost distribuite, potrivit organizatorului. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.