Filmul "Regele Leu/Lion King", în regia lui Jon Favreau şi pentru care şi-au împrumutat vocile Danny Glover, Beyonce şi James Earl Jones, s-a menţinut pe primul loc în box office-ul românesc de weekend.
Producţia a generat încasări de 1.023.218 lei în al doilea weekend de la premieră, conform cifrelor furnizate de Cinemagia pentru News.ro.
"Omul-Păianjen: Departe de casă/ Spider-Man: Far From Home”, al şaptelea film al francizei şi al 23-lea Marvel, s-a menţinut pe locul secund, în al patrulea weekend de la debut, generând încasări de 231.058 de lei şi fiind urmărit de 9.857 de spectatori. Filmul este regizat de Jon Watts şi îi are în distribuţie pe Tom Holland, Jake Gyllenhaal, Marisa Tomei, Zendaya şi Samuel L. Jackson.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Filmul horror "Ape ucigaşe/ Crawl", în regia lui Alexandre Aja, cu o distribuţie care îi cuprinde pe Kaya Scodelario, Barry Pepper, Ross Anderson, Anson Boon, George Somner, a debutat pe poziţia a treia în clasament. Filmul a fost vizionat de 10.939 de spectatori şi a avut încasări de 221.494 de lei.
Thrillerul de acţiune "Anna", regizat de Luc Besson, cu Sasha Luss, Luke Evans, Cillian Murphy şi Helen Mirren în distribuţie, a coborât o poziţie, până pe patru, în al doilea weekend de la lansare, cu 7.147 de spectatori şi încasări de 156.644 de lei.
Producţia horror "Annabelle 3/ Annabelle Comes Home", regizată de Gary Dauberman, a coborât patru locuri, până pe cinci, după ce în al treilea weekend de la premieră a fost vizionat de 6.918 de spectatori şi a generat încasări de 144.007 lei.
Comedia regizată de Zara Hayes "Hai că încă putem/ Poms", avându-i pe Diane Keaton, Pam Grier, Jacki Weaver, Rhea Perlman în distribuţie, este al doilea debut în box office-ul românesc de weekend, pe şase, cu 6.207 de spectatori şi încasări de 126.030 de lei.
Animaţia "Povestea jucăriilor 4/ Toy Story 4" s-a clasat pe locul al şaptelea, în coborâre cinci poziţii, după ce, în al cincilea weekend de la debutul pe marile ecrane româneşti a generat încasări de 92.099 de lei.
"Singuri acasă 2/ Secret Life of Pets 2" a coborât până pe opt. Filmul a fost vizionat de 4.148 de spectatori şi a generat încasări de 83.322 de lei în al şaptelea weekend de la premiera românească.
Comedia de acţiune "Stuber: Detectiv de nevoie", regizată de Michael Dowse, a coborât în clasament, până pe nouă. În al treilea weekend de la lansare, filmul a generat încasări de 59.712 lei şi a fost vizionat de 2.725 de spectatori.
Lungmetrajul de acţiune "Bărbaţi în Negru Internaţional/ Men in Black International", cu Tessa Thompson, Chris Hemsworth şi Liam Neeson în distribuţie, s-a clasat pe locul al zecelea, în coborâre patru poziţii. În al şaselea sfârşit de săptămână de la premieră, filmul a fost vizionat de 1.788 de spectatori şi a generat încasări de 46.015 lei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.