Filmul documentar „Delta Bucureştiului”, în regia Evei Pervolovici, va putea fi văzut de vineri în cinematografele din Bucureşti (Cinema Elvire Popesco, Cinema Eforie, Cinema Muzeul Ţăranului, Union), Arad (Cinema Arta), Bistriţa (Cinema Dacia), Cluj (Cinema Arta, Cinema Victoria), Iaşi (Cinema Ateneu), Timişoara (Cinema Timiş), însă urmează să fie programat şi la Braşov, Bârlad şi Sibiu.
Filmul, al doilea al regizoarei cunoscută deja publicului pentru „Marussia” (2013), spune, prin vocea actriţelor Sandrine Bonnaire şi Ada Condeescu, povestea unui teren viran.
În anii ‘50-‘60, la Bucureşti, nişte deţinute politice dau naştere copiilor lor într-una dintre cele mai frumoase mânăstiri din Europa centrală şi de est, transformată ulterior în Închisoarea Văcăreşti.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Astăzi, o vegetaţie sălbatică a pus stăpânire pe aceste locuri, formând un ecosistem întins pe câteva hectare cu specii protejate de plante şi animale, un parc natural protejat.
„Delta Bucureştiului înseamnă cinci ani de filmare într-un loc în care am copilărit, un loc care a devenit un adevărat microcosmos urban, dar, mai presus de toate, pentru mine, acest proiect e despre întâlnirile extraordinare cu femei care au născut acolo, în puşcărie. M-am bucurat şi m-am emoţionat de diferitele reacţii ale publicului internaţional. Dar Delta Bucureştiului se adresează în primul rând spectatorilor din România. Este un film ancorat în istoria noastră recentă şi în acelaşi timp un semn de întrebare aruncat spre viitor. Mă bucur că din luna Septembrie voi însoţi prin toată ţara filmul, voi avea ocazia de a răspunde la întrebări şi de a purta un dialog cu un public cât mai larg”, declara Eva Pervolovici.
Filmul a avut premiera în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania şi a fost expus ulterior la MARe - Muzeul de Artă Recentă, iar spectatorii îl vor putea vede în cinematografe din 23 septembrie.
Premiat în 2021 la Toronto International Women Film Festival - Cel mai bun documentar, Berlin Film Week - Cel mai bun scenariu şi nominalizat la Ethocineca, Viena, pentru premiul de Excelenţă în Antropologie Vizuală, Delta Bucureştiului este o producţie Marmitafilms şi Strada Film Internaţional în co-producţie cu Neyrac Films, realizată cu sprijinul Centre National du Cinéma et de l’Image Animée, Centrului Naţional al Cinematografiei, La Région Nouvelle-Aquitaine et La Région Ile-de-France în parteneriat cu CNC, Societatea Română de Televiziune , La PROCIREP Société des Producteurs, L’ANGOA, La SCAM şi SACEM. Un proiect sprijinit de EAST EUROPEAN FORUM 2017.
Documentarul este distribuit în România de Strada Film Internaţional.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.