"All the Beauty and the Bloodshed" de Laura Poitras a primit Leul de Aur, la cea de-a 79-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia care s-a încheiat cu ceremonia de sâmbătă seară, la care Julianne Moore şi juriul prezidat de actriţă a anunţat câştigătorii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Documentarista Laura Poitras a primit Leul de Aur la Veneţia pentru un film care expune parcursul fotografei Nan Goldin, figură a underground-ului newyorkez şi lupta sa contra opiaceelor în SUA.

La 58 de ani, regizoarea originară din Boston câştigă al doilea premiu major al ei, după Oscarul pentru cel mai bun documentar pentru "Citizenfour" (2015), realizat alături de Edward Snowden.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

România a fost prezentă cu „Spre Nord/ To the North” (2022, regia Mihnea Mincan), anul acesta inclus în secţiunea competitivă Orizzonti, iar „Anhell69” (2022, regia Theo Montoya), participant în secţiunea Settimana Internazionale della Critica.

Festivalul de Film de la Veneţia a transmis un semnal politic împotriva cenzurii şi a puterii iraniene, acordând sâmbătă un premiu special al juriului lui Jafar Panahi, arătând că nu-l abandonează pe regizorul întemniţat din iulie.

În lipsa sa, cineastul a fost ovaţiat îndelung de public.

Figură majoră a cinematografiei iraniene, care nu a putut fi prezent să-şi apere filmul "No Bears", Panahi, 62 de ani, oferă o mise en abyme, aceea a unui creator închis în propria sa ţară, pentru a denunţa mai bine "opresiunea".

Deja câştigător al Leului de Aur la Veneţia în 2000 pentru "Le Cercle”, şi al Premiului pentru Scenariu la Cannes în 2018 cu "Trois Visages", la trei ani după Ursul de Aur de la Berlin pentru "Taxi Teheran", cel care a început ca un asistentul lui Abbas Kiarostami este un obişnuit în selecţii.

Mina Kavani, una dintre actriţele filmului său, a citit un mesaj pe scenă: "Toţi suntem aici datorită puterii cinematografiei şi pentru Jafar Panahi".

Închis în iulie, după o condamnare pentru "propaganda împotriva regimului", Panahi a trimis săptămâna trecută o scrisoare festivalului, cosemnată cu colegul său Mohammad Rasoulof, de asemenea reţinut, în care acuză Teheranul că îi consideră pe cineaşti independenţi "drept criminali".

"Istoria cinematografiei iraniene stă mărturie pentru prezenţa constantă şi activă a regizorilor independenţi care au luptat împotriva cenzurii şi pentru a garanta supravieţuirea acestei arte. Printre aceştia, unora le este interzis să facă filme, alţii au fost forţaţi în exil sau reduşi la izolare”, au denunţat aceştia în misivă.

Actriţa australiană Cate Blanchett a câştigat, sâmbătă seara, cel de-al doilea premiu de interpretare al carierei sale la Veneţia pentru rolul dirijoarei Lydia Tar din „Tar” al lui Todd Field.

La 53 de ani, actriţa cunoscută pentru angajamentul său feminist oferă o performanţă excepţională în această dramă care evocă întrebări contemporane despre identitate, abuzul de putere sau „cultura anulării”.

Colin Farrell a câştigat Coppa Volpi pentru cel mai bun actor la cea de-a 79-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia pentru rolul unui fermier în comedia plină de umor negru "The Banshees of Inisherin".

În faţa camerei compatriotului său Martin McDonagh, irlandezul în vârstă de 46 de ani străluceşte într-o parabolă despre sfârşitul violent al unei prietenii în decorul bucolic al unei insule izolate din Irlanda, în anii 1920, pe vremea Războiului de independenţă.

Actorul, absent de la Lido pentru a-şi primi premiul, a trimis un mesaj video din Los Angeles, spunând că este "complet şocat şi încântat".

Lista câştigătorilor

VENEZIA 79

Leul de Aur pentru cel mai bun film – "All the Beauty and the Bloodshed" de Laura Poitras
Leul de Argint - Marele premiu al juriului – "Saint Omer", de Alice Diop 
Leul de Argint pentru cel mai bun regizor – Luca Guadagnino pentru "Bones and All"
Coppa Volpi pentru cel mai bun actor – Colin Farrell, pentru "The Banshees of Inisherin"

Coppa Volpi pentru cea mai bună actriţă – Cate Blanchett pentru "Tar"
Cel mai bun scenariu – Martin McDonagh pentru "The Banshees of Inisherin"
Premiul special al juriului – "No Bears", de Jafar Panahi
Premiul ”Marcello Mastroianni” pentru cel mai bun tânăr actor/ actriţă – Taylor Russell pentru "Bones and All"

Orizzonti

Cel mai bun film: “World War III", Houman Seyyedi

Cel mai bun regizor: “Vera", Tizza Covi, Rainer Frimmel

Premiul special al juriului Orizzonti “Bread and Salt", Damian Kocur

Cea mai bună actriţă: “Vera", Vera Gemma

Cel mai bun actor: “World War III", Mohsen Tanabandeh
Cel mai bun scenariu: “Blanquita", Fernando Guzzoni
Cel mai bun scurtmetraj: “Snow in September", Lkhagvadulam Purev-Ochir

LION OF THE FUTURE

Luigi de Laurentiis Award for Best Debut Feature: “Saint Omer", Alice Diop

Orizzonti Extra
Audience Award: “Nezouh" Soudade Kaadan

Venezia Classici
Best Documentary of Cinema: “Fragments of Paradise,” K.D. Davison
Best Restored Film: “Branded to Kill,” Seijun Suzuki

Venice Immersive
Best Immersive Experience: “The Man Who Couldn’t Leave,” Chen Singing
Grand Jury Prize: “From the Main Square,” Pedro Harres
Special Jury Prize: “Eggscape,” German Heller

Venezia Days
Cinema of the Future Award: “The Maiden,” Graham Foy
Director’s Award: “Wolf and Dog,” Cláudia Varejão
People’s Choice Award: “Blue Jean,” Georgia Oakley

Settimana Internazionale della Critica
Grand Prize: “Eismayer,” David Wagner
Special Mention: “Anhell69,” Theo Montoya
Audience Award: “Margini,” Niccolò Falsetti
Verona Film Club Award: “Anhell69,” Theo Montoya
Mario Serandrei – Hotel Saturnia Award for Best Technical Contribution: “Anhell69,” Theo Montoya
Best Short Film: “Puiet,” Lorenzo Fabbro, Bronte Stahl
Best Director (Short Film): “Albertine Where Are You?,” Maria Guidone
Best Technical Contribution (Short Film): “Reginetta,” Federico Russotto

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.