Transatlantic, super-grupul prog din care fac parte Mike Portnoy (ex-Dream Theater, tobe), Neal Morse (ex-Spock’s Beard, voce, chitară, clape), Pete Trewavas (Marillion, chitară bas) şi Roine Stolt (The Flower Kings, chitară) va cânta, pentru prima dată, pe scena din Piaţa Mare din Sibiu la a 15-a ediţie a Festivalului ARTmania care va avea loc pe 22-24 iulie 2022.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Trupa se va afla într-un turneu european pentru promovarea celui mai recent album „The Absolute Universe”, despre care autorii spun că este un concept complet nou: un dublu-album de peste 90 de minute, dar şi o variantă mai scurtă, de 60 de minute, care însă nu este doar o versiune editată a celei lungi, ci o creaţie de sine stătătoare, anunţă organizatorii. 

Albumul a fost conceput într-o perioadă de cel mult două săptămâni, în 2019, când cei patru muzicieni s-au întâlnit într-un studio în Suedia şi au schiţat conţinutul, iar apoi fiecare a mers la studioul personal de acasă şi şi-a înregistrat părţile.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Ce ne-a ieşit este, în esenţă, o operă gigantică împărţită în capitole. Compoziţia vorbeşte despre zbaterile de zi cu zi ale omului vremurilor noastre. Atingem şi subiecte politice, dar asta nu înseamnă că ne-am transformat arta în ceva politic. Pandemia prin care încă trecem joacă şi ea, evident, un rol important în povestea pe care am scris-o. Este, dacă vreţi, o frescă a nebuniei anului 2020, iar varianta „scurtă” se concentrează încă şi mai mult pe impactul virusului asupra omenirii”, povesteşte Portnoy.

Morse, la rândul lui, spune că acest al cincilea album al grupului are ceva în comun cu The Whirlwind, album-eveniment lansat de formaţie în 2009, după un hiatus de aproape zece ani.

„The Absolute Universe nu este în niciun caz o continuare a Whirlwind, ci există, dacă vreţi, o relaţie spirituală între cele două materiale”, adaugă toboşarul.

Transatlantic a fost fondat de cei doi mari prieteni ai prog-rock-ului contemporan, Portnoy şi Morse. „Frăţia” lor muzicală a născut, pe lângă Transatlantic, şi alte proiecte muzicale apreciate precum Flying Colors sau Neal Morse Band.

Pe lângă Transatlantic, pe scena din Piaţa Mare de la Sibiu vor mai urca, în cele trei zile ale festivalului: My Dying Bride, Testament şi The Pineapple Thief. În perioada următoare vor fi anunţate şi alte nume importante.

Abonamentele pentru ediţia aniversară a Festivalului ARTmania sunt în vânzare pe website-ul oficial (www.artmaniafestival.ro), ambilet.ro, eventim.ro şi iabilet.ro la preţul de 290 lei/ buc. + taxe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.