Cea de-a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul se va desfăşura în perioada 5-11 august, la Sfântu-Gheorghe, în Delta Dunării. Peste 550 de scurtmetraje din 46 de ţări au fost înscrise pentru competiţia de scurtmetraj internaţional şi scurtmetraj românesc Anonimul 16, selecţia acestora fiind făcută de criticul de film Ionuţ Mareş.
"Competiţia de scurtmetraje româneşti este destul de diversă, dar are un numitor comun: sunt filmele pe care le-am considerat a fi cele mai bune şi cele mai potrivite pentru Anonimul dintre zecile de titluri înscrise. E îmbucurătoare această vitalitate. Selecţia propune atât filme ale unor regizori consacraţi, cât şi filme ale unor studenţi la cinema. Ficţiuni, dar şi animaţii (chiar 3!) şi filme-eseu", a declarat Ionuţ Mareş.
"Unele au fost deja în mari festivaluri din străinătate (amintesc doar Cannes, Locarno şi Sundance), altele vor avea premiera absolută la Anonimul, fapt care mă bucură foarte mult. Toate au potenţialul de a surprinde şi de a oferi o experienţă plăcută de cinema. A fost greu să aleg cele 12 titluri din competiţia internaţională de scurtmetraje, pentru că oferta a fost una foarte consistentă - sute şi sute de filme, din toată lumea. În final, m-am oprit la acele filme care mi-au propus cea mai puternică /neaşteptată /emoţionantă /originală experienţă", spune criticul.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Competiţie scurtmetraj românesc:
"Washington", regia Gabriel Achim; "Chronochibezia sau cazul tânărului săritor în timp", regia Radu Bărbulescu; "Telefonul", regia Anca Damian; "Patul lui Procust", regia Andrian Împărăţel; "Albastru şi roşu în proporţii egale", regia Georgiana Moldoveanu; "Ceva", regia Paul Mureşan; "Trofeul tinereţii", regia Răzvan Oprescu; "Monstrul", regia Laura Pop; "Miss Sueno", regia Radu Potcoavă; "Afganistanii", regia Adrian Silişteanu; "Necunoscuţi", regia Ioachim Stroe; "Dacă nu eşti sigur, nu lua", regia Vera Surăţel; "Ultimul drum spre mare", regia Adi Voicu.
Competiţie scurtmetraj internaţional
"The summer and all the rest", regia Sven Bresser, Olanda; "Pornstar", regia Maxime Caperan şi Thomas Finkielkraut, Franţa; "Community gardens", regia Vytautas Katkus, Lituania; "Scleroderma domesticus", regia Mattia Lunardi, Italia;
"The Imminent immanent", regia Carlo Francisco Manatad, Filipine- Sigapore-Italia; "The Beast", regia Filippo Meneghetti, Franţa; "As up to now", regia Katalin Moldovai, Ungaria; "In our sinagogue, regia Ivan Orlenko, Ucraina-Franţa; "Piggy", regia Carlota Pereda, Spania; "Colaholic", regia Marcin Podolec, Polonia; "The Role", regia Farnoosh Samadi, Iran; "Moth", regia Shu Zu, S.U.A.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.