Artistul britanic Elton John va primi, vineri, Legiunea de Onoare din partea preşedintelui francez Emmanuel Macron, potrivit Le Figaro.
Elton John se află în Franţa săptămâna aceasta cu turneul de adio "The Farewell Yellow Brick Road". El va primi această medalie în cadrul Sărbătorii Muzicii în Franţa.
Nu este prima distincţie pe care cântăreţul o primeşte din partea francezilor. În 1993, el a fost numit Ofiţer al Artelor şi Literelor de ministrul Culturii din acea epocă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Această distincţie onorifică recompensează "persoanele care s-au distins prin creaţia lor în domeniul artistic sau literar sau prin contribuţia pe care au adus-o la dezvoltarea artelor şi literelor în Franţa şi în lume".
În Statele Unite, el a primit premiul pentru contribuţia la cultura americană (cea mai înaltă distincţie pentru un artist) în 2004, acordat de preşedintele George Bush.
În 1995, a primit titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic, iar în 1998 a fost numit Cavaler de regina Elizabeth II pentru „serviciile aduse muzicii şi pentru acţiunile caritabile”.
A câştigat un premiu Oscar, în 1995, pentru „cel mai bun cântec original” - „Can You Feel the Love Tonight”, din animaţia „Lion King”. Două alte piese incluse în coloana sonoră a filmului de animaţie au fost nominalizate în acelaşi an - „Hakuna matata” şi „Circle of Life”, compuse de John cu Tim Rice.
A fost nominalizat de 33 de ori la premiile Grammy, a obţinut cinci trofee şi a primit unul onorific. În plus, Elton John deţine şi un premiu Tony, pentru musicalul „Aida”, scris împreună cu Tim Rice, bazat pe opera lui Giuseppe Verdi.
Cel mai recent album de studio lansat de Elton John este „Wonderful Crazy Night” (2016).
În 2017, el a susţinut 87 de concerte, în Europa şi Australia, precum şi în Las Vegas, unde avea o rezidenţă cu show-ul „The Million Dollar Piano”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.