Elton John şi-a cerut scuze după ce a întrerupt, duminică, un concert la Auckland (Noua Zeelandă). Cântăreţul în vârstă de 72 de ani a declarat pe Twitter că suferă de pneumonie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Pe contul său, starul, recent premiat cu Oscar pentru "Rocketman", le-a mulţumit fanilor că au venit în număr atât de mare la concertul organizat în cadrul turneului său de adio. El şi-a cerut scuze şi pentru că boala i-a afectat interpretarea: "Eram hotărât să ofer tot ce-i mai bun", a scris el. "Am cântat şi cânt cu inima, până când vocea mă va ţine. Sunt dezamăgit, profund supărat şi îmi pare rău. Am dat tot ce-am avut. Mulţumesc pentru sprijinul extraordinar şi pentru dragostea pe care mi-aţi arătat-o de-a lungul concertului. Vă sunt etern recunoscător". 

Intitulat "Farewell Yellow Brick Road", acest turneu mondial al lui Elton John este prezentat drept ultimul. El l-a început în 2018 şi ar trebui să se încheie în decembrie 2020. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Concertele sold-out, în care el interpretează compoziţii lansate pe parcursul întregii cariere, s-au bucurat până acum de critici favorabile.

Reginald Kenneth Dwight, născut pe 25 martie 1947, în Anglia, este cunoscut sub numele de scenă Elton John. Este compozitor, cântăreţ şi actor. Într-o carieră de peste 55 de ani, a lansat 30 de albume de studio, care au fost vândute în peste 200 de milioane de exemplare.

Vocea lui, clasată iniţial ca tenor, a devenit pe parcursul anilor baritonală.

Din 1967, colaborează cu textierul Bernie Taupin. Maniera lor de lucru implică scrierea versurilor de către Taupin şi punerea lor pe muzică de Elton John. Cei doi nu lucrează efectiv împreună la aranjarea pieselor.

A primit o stea pe Hollywood Walk of Fame în 1995. În 1992, Elton John a fost inclus în Songwriter's Hall of Fame, iar doi ani mai târziu, în Rock and Roll Hall of Fame, introducerea fiindu-i făcută de liderul trupei Guns N Roses, Axl Rose.
În 1995, a primit titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic, iar în 1998 a fost numit Cavaler de regina Elizabeth II pentru „serviciile aduse muzicii şi pentru acţiunile caritabile”. În 2019, a primit Legiunea de Onoare din partea preşedintelui francez Emmanuel Macron.

Între artiştii cu care Elton John a colaborat se numără Eric Clapton, John Lennon, Kiki Dee, George Michael şi Stevie Wonder.

A fost nominalizat de 33 de ori la premiile Grammy, a obţinut cinci trofee şi a primit unul onorific. În plus, Elton John deţine şi un premiu Tony, pentru musicalul „Aida”, scris împreună cu Tim Rice, bazat pe opera lui Giuseppe Verdi.

Cel mai recent album de studio lansat de Elton John este „Wonderful Crazy Night” (2016).

În 2017, el a fost nevoit să anuleze nouă concerte în California şi Las Vegas, din cauza unei probleme de sănătate - o infecţie bacteriană pe care a contactat-o în turneul sud-american. Totuşi, în acel an, el a susţinut 87 de concerte, în Europa şi Australia, precum şi în Las Vegas, unde avea o rezidenţă cu show-ul „The Million Dollar Piano”.

În 1976, Elton John a recunoscut, într-un interviu acordat revistei Rolling Stone, că este bisexual, iar în 1988, după divorţul de Renate Blauel, a spus că se simte comfortabil să fie homosexual. Din 2014, el este căsătorit cu cineastul canadian David Furnish.

A mai câştigat un premiu Oscar, în 1995, pentru „cel mai bun cântec original” - „Can You Feel the Love Tonight”, din animaţia „Lion King”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.