Cantautoarea Liraz, supranumită regina electro-pop-ului persan, va concerta în premieră la Bucureşti sâmbătă, de la ora 21.00, la Control Club, în cadrul DokStation Music Documentary Film Festival, ediţia a 8-a.
Cântăreaţă, compozitoare şi actriţă, Liraz este cunoscută pentru apariţiile scenice fermecătoare şi ritmurile electro-pop antrenante, cu influenţe orientale, care i-au atras aprecierile criticilor muzicali.
Cel mai recent album, al treilea din carieră, intitulat Roya („fantezie”, în limba farsi) este o colecţie de balade de dragoste şi piese de dans, pe ritmuri orientale, o combinaţie de influenţe moderne, occidentale, cu teme retro, persane.
Pentru Liraz, muzica este un portal magic, către un tărâm de vis, unde pacea şi bunăstarea sunt palpabile.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Biletele sunt disponibile în reţeaua Eventbook. Acces: 20:30/ concert: 21:00.
Ajuns la a opta ediţie, DokStation Music Documentary Film Festival, singurul festival din ţară dedicat documentarelor muzicale, are loc în perioada 18-22 septembrie, în mai multe spaţii din Bucureşti: Control Club, Apollo111, Expirat şi Grădina cu Filme şi aduce în faţa publicului filme cu şi despre legende ale muzicii.
Programul proiecţiilor şi evenimentelor conexe este disponibil la: www.dokstation.ro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...