Mai mult de 2 milioane de vizitatori au vizitat Dino Parc Râşnov în cei şase ani de activitate. De la deschiderea din iunie 2015 şi până în prezent, cel mai mare parc cu dinozauri din sud-estul Europei şi-a dublat suprafaţa, ajungând la 3,5 hectare şi peste 100 de dinozauri atestaţi ştiinţific şi reproduşi în mărime naturală.
Parcul a înregistrat în prima jumătate a anului 2021 o cifră de afaceri de 5.449.155 de lei, reuşind să revină după perioada dificilă din 2020, când parcul a fost închis timp de două luni. Astfel, Dino Parc Râşnov se apropie de valorile primei jumătăţi a anului 2019, cel mai bun an de până acum al parcului, când a înregistrat o cifră de afaceri de 5.560.641 de lei.
„Suntem mulţumiţi de cum a mers anul 2021 până acum şi sperăm la o revenire totală. Am ales să facem investiţii chiar şi în perioada pandemiei deoarece am fost impresionaţi de miile de mesaje primite în timpul lockdown-ului, în care oamenii ne spuneau că le este dor să viziteze parcul cu dinozauri”, a declarat Adrian Apostu, managerul Dino Parc Râşnov.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La Dino Parc Râşnov sunt expuşi unii dintre cei mai mari şi impresionanţi dinozauri care au fost descoperiţi până acum în lume: Seismosaurus, gigantul care măsura 45 de metri lungime şi Hatzegopteryx thambema, cel mai mare animal zburător care a existat vreodată, despre care se spune că putea face ocolul Pământului în zbor fără să se oprească. Începând de anul acesta, parcul îl găzduieşte şi pe cel mai înalt dintre ei, Diplodocus, care se ridică la peste 11 metri deasupra Pământului, o înălţime echivalentă a două girafe puse una peste cealaltă.
Pe lângă dinozauri, vizitatorii Dino Parc Râşnov vor descoperi vulcanul interactiv ce simulează o erupţie şi o platformă care exemplifică trei tipuri de cutremure: unul provocat de o erupţie vulcanică, unul provocat de o turmă de Seismosauri care aleargă şi un cutremur provocat de mişcarea plăcilor tectonice. De asemenea, în parc mai există 5 dinozauri animatronici care scot sunete terifiante, un cinematograf 9D şi unul 360°, o fereastră interactivă cu realitate augmentată, o peşteră plină de curiozităţi şi replici ale rămăşiţelor de dinozauri, animale preistorice sau insecte, dar şi un terrarium cu reptile vii la etajul 1 al clădirii principale.
Tot anul acesta, Dino Parc Râşnov a lansat noul website www.dinoparc.ro cu magazin online integrat, de unde vizitatorii pot achiziţiona bilete de acces digitale şi se pot bucura de reducerile care până acum erau disponibile doar la casele de bilete, la intrarea în parc. Dinoparc.ro poate fi accesat atât de pe desktop sau tabletă, cât şi de pe mobil.
Expoziţiile şi exponatele din cadrul Dino Parc Râşnov au fost realizate în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa, Universitatea Bucureşti, Institutul Geologic Român, Muzeul Naţional Secuiesc, Muzeul Judeţean de Istorie Braşov şi parteneri privaţi autohtoni şi internaţionali.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.